Preafericirea Voastră, Venerate Arhiepiscop Major Lucian,
Excelenţa Voastră Nunţiu Apostolic, Confraţi Episcopi,
Distinşi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine,
Distinse Autorităţi,
Dragi preoţi, călugări, călugăriţe, seminarişti şi credincioşi catolici
din România,
Fraţi şi surori din Biserica Ortodoxă: Cristos a înviat!
1. Spiritul Celui Înviat a întărit Biserica Greco-Catolică din România în patimă şi cruce. A călăuzit-o spre Înviere. iar acum o însoţeşte pe cale. Ca o pecete a bunătăţii Sale, Domnul i-a făcut darul deplinei maturităţi bisericeşti, recunoscute prin ridicarea la demnitatea de Arhiepiscopie Majoră. A rămas ea însăşi. Fidelă tradiţiei răsăritene, dar unită cu Roma, strâns unită cu Petru şi cu urmaşii lui, cu Episcopul Romei care are primatul iubirii şi al adevărului. Spălată în sângele lui Cristos, a plătit cu sângele martirilor ei preţul scump al unităţii. La această sărbătoare istorică se potrivesc bine cuvintele psalmului pascal: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm si sa ne veselim intru dansa! Aleluia!
2. Fiind părtaş la bucuria comună, am onoarea de a aduce salutul şi binecuvântarea iubitului nostru Sfânt Părinte, Benedict al XVI-lea. Papa ne este aproape! Ne asigură Secretarul de Stat, Cardinalul Angelo Sodano, în mesajul adresat mie cu această ocazie: „Suveranul Pontif este în unire spirituală cu voi… şi urează ca moştenirea creştină trăită intens, iar acum întărită canonic, să contribuie la confirmarea adeziunii de credinţă în Domnul Isus Cristos în unire cu urmaşul lui Petru. Aducându-şi aminte de eroica stăruinţă în credinţă a credincioşilor greco-catolici în timpul tristei opresiuni comuniste, Sfântul Părinte doreşte ca acest eveniment bisericesc să constituie un veşnic imbold în propovăduirea veştii celei bune, şi acordă Arhiepiscopului Major şi tuturor celor prezenţi binecuvântarea apostolică, cerând bogate haruri cereşti”.
Împărtăşind dragostea faţă de Răsăritul creştin a Predecesorului său, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, în memorabila zi de 16 decembrie 2005 a ridicat Mitropolia Greco-Catolică sui iuris din România la demnitatea de Biserică Arhiepiscopală Majoră, iar pe Mitropolitul Lucian la onorata treaptă de Arhiepiscop Major. Acest act pontifical a fost posibil datorită credinţei şi mărturiei voastre, cât şi datorită importanţei bisericeşti. Evenimentele triste din trecut au încercat să distrugă Biserica voastră. Probleme şi dificultăţi vă însoţesc şi astăzi pe cale, dar voi nu numai că v-aţi întărit în credinţă, ci aţi rămas o Biserică vie, iar acum sunteţi într-o dezvoltare promiţătoare. Domnul să vă ajute să creşteţi ca popor al lui Dumnezeu, în structurile pastorale şi educative şi, în mod deosebit, în ceea ce priveşte lăcaşurile de cult, pe care le doresc tot mai adecvate necesităţilor, în adevăr şi dragoste.
3. În această zi este concentrată întreaga voastră istorie creştină. Fie ca dubla ridicare în demnitate, a Bisericii Greco-Catolice din România şi a Mitropolitului ei, să devină semnul unui trecut glorios şi al unui viitor plin de făgăduinţe. Unitatea era visul multor suflete de bunăcredinţă între creştinii din România! Rugăciunea şi dragostea faţă de Biserică au împlinit acest vis. Mă gândesc la mica sămânţă sădită la 7 mai 1700, prin fericita ratificare a Unirii cu Scaunul Romei. Mă gândesc la episcopul de atunci, Atanasie, şi la episcopul Ioan Inocenţiu Micu, ale cărui venerate rămăşiţe pământeşti s-au întors de la Roma în această catedrală. În timpul episcopatului său, reşedinţa episcopală a fost transferată aici, în Blajul numit „Mica Romă”! Era în 1737. A urmat instituirea Vicariatului de Oradea Mare. În 1853, Preafericitul Papa Pius al IX-lea a instituit Mitropolia românilor uniţi, prin bula Ecclesiam Christi. S-au succedat apoi diverse întâmplări, până la înspăimântătoarea suprimare a Unirii, în octombrie 1948. Întemniţarea episcopilor şi a multor altor mărturisitori nu a distrus Biserica Română Unită cu Roma. Episcopul Iuliu Hossu a fost ultimul ierarh care a părăsit viaţa pământească, în 1970, fără ca să fi văzut învierea Bisericii sale. În 1973, Papa Paul al VI-lea a dezvăluit că îi fusese conferită purpura cardinalatului, fără să fi putut face cunoscut public acest lucru. Dar de-acum roadele erau coapte, fiind cultivate în suferinţă şi în iubire şi udate cu sângele martiriul. În 1989, Biserica Greco-Catolică a obţinut dreptul la o existenţă legală. Zece ani mai târziu, românii catolici şi ortodocşi l-au primit pe Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, oferind lumii întregi strigătul: Unitate, Unitate! Papa l-a îmbrăţişat în acea împrejurare pe un alt ilustru fiu şi păstor al Bisericii Greco-Catolice Române, creat Cardinal al Sfintei Biserici Romane: culoarea sângelui îl preamărea pe Cristos şi pe fiii săi credincioşi în regretatul Mitropolit Alexandru Todea.
Acelui eveniment istoric i-a urmat vizita Patriarhului Teoctist la Roma, ca o confirmare a unei frăţietăţi durabile.
4. Iubiţi fraţi şi surori,
Voi vă cunoaşteţi istoria mai bine decât mine. Dar a fost datoria mea să fac o scurtă trecere în revistă a acestor mari nume pentru a mări numele sfânt al Domnului!
Oameni de foc, cu ardoarea profeţilor şi a martirilor, au fost pentru voi călăuze exemplare! Îi simţim în comuniune cu noi. Şi înţelegem că tăcerea acelei credinţe răstignite trebuie să vorbească astăzi prin mărturia noastră clară. Numai prin credinţă a putut rezista Biserica!
5. În această primă duminică după Paşti, dorim să mărturisim aceeaşi credinţă! Şi să ne însuşim cuvintele apostolului Toma, ascultate în Sfânta Evanghelie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Da, Cel răstignit a înviat! Îl întâlnim în Cuvântul Domnului şi în Sfânta Euharistie. Îl întâlnim în poporul său cel sfânt: în cei săraci, în cei nevoiaşi şi în cei suferinzi. Plini de credinţă spunem: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” În el credem cu tărie! Astăzi, ca şi în trecut, victoria aceasta este: credinţa noastră!
Regretatul Papa Ioan Paul al II-lea, care „ne binecuvântează de la fereastra Casei Tatălui”, a consacrat această duminică divinei îndurări.
Dumnezeu este iubire! Ne-a amintit-o Papa Benedict al XVI-lea în prima Sa Scrisoare Enciclică.
Credinţa pascală face să înflorească viaţa, deschizând-o iubirii milostive a lui Dumnezeu.
6. Iubiţi fraţi şi surori,
Înainte de a încheia, doresc să vă fac părtaşi emoţionantei recunoştinţe pe care o port în suflet. Recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care mi-a permis ca, în calitate de Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, să pot celebra această nouă ridicare în demnitate, la numai un an de la cea a Bisericii Siromalankareze din India. Recunoştinţă apoi faţă de voi, pentru primirea călduroasă. Întorcându-mă în România pentru a treia oară, am simţit atmosfera de implicare a dragostei creştineşti. Nu voi uita această zi şi nu vă voi uita pe voi, păstori şi credincioşi. Voi spune Sfântului Părinte despre credinţa voastră, despre dragostea voastră şi îl voi face părtaş sentimentelor noastre. În acest moment solemn, în faţa voastră, lângă Catedrala Blajului, îl salut pe Arhiepiscopul Major de Alba Iulia şi Făgăraş al Românilor, Preafericirea Sa Lucian Mureşan. Îi urez să fie cu adevărat „caput et pater”: cap care conduce şi părinte care veghează şi care iubeşte! Titlul comportă onoruri şi drepturi, dar şi responsabilităţi. Canonul 152 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale spune: „Ceea ce se spune în dreptul comun… despre Patriarh, se înţelege că se va aplica şi Arhiepiscopilor Majori”. Preafericirea Sa va conduce Sinodul Episcopilor greco-catolici, organ suprem de conducere şi de grijă pastorală al Bisericii Voastre. În numele Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, care vă va fi mereu alături, exprim noului Sinod cea mai călduroasă încurajare!
Salut pe Excelenţa Sa Nunţiul Apostolic, Mons. Jean-Claude Périsset, pe Episcopii eparhiali de Oradea Mare, Lugoj, Maramureş, Cluj-Gherla şi Canton, ilustrele lor instituţii bisericeşti şi comunităţile lor parohiale. Salut preoţii, călugării şi călugăriţele, credincioşii, distinşii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, Autorităţile civile şi toţi prietenii din România. Îi salut în mod special pe tineri şi pe seminarişti, marea noastră speranţă!
Preasfânta Mamă a lui Dumnezeu, împreună cu Sfinţii evanghelizatori şi ocrotitori ai nobilei voastre Naţiuni să vă fie mijlocitori, iar pe noi toţi să ne binecuvânteze Domnul cel Înviat.
Cristos a înviat! Adevărat a înviat!
[DOC-BLAJ]