Preafericirii Sale
Preafericitului Părinte Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră,
Cu bucurie am primit vestea alegerii Voastre în înalta demnitate eclezială de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Desigur, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, nu este indiferentă la cele ce se întâmplă în ţara noastră, la cele ce se întâmplă în Biserica Ortodoxă Română soră. Pentru aceasta, de când vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a trecut la cele veşnice, nu am încetat să cerem de la Atotputernicul Dumnezeu să rânduiască pentru Biserica Ortodoxă Română un patriarh care să fie după voia Lui. Nu am avut în vedere nici un nume; doar ca cel ales să fie după voia lui Dumnezeu. Credem că Adunarea Naţională Bisericească a ales după cum Sfânta Providenţă a voit: Înaltpreasfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei!
Preafericirea Voastră,
În numele clerului, al persoanelor consacrate şi al credincioşilor Bisericii Române Unite cu Roma, doresc să fiţi vrednic de o păstorire îndelungată şi rodnică, în pace şi dreptate, spre folosul turmei credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, dar şi al tuturor credincioşilor din ţara noastră întreagă.
Uniţi în rugăciune,
† LUCIAN
Arhiepiscop Major
[DOC-BLAJ]