Prea Cuvioase Părinte Davide Muntoni,
Cu ocazia sfinţirii schitului mănăstiresc al Fraţilor Sfintei Cruci, cu paraclisul închinat Sfântului Profet Ilie, din Giroc (Protopopiatul Timişoara), prin delegatul nostru Rvs. Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general,
Dorim să transmitem arhiereasca binecuvântare tuturor acelora care au venit la acest măreţ moment din viaţa comunităţii Fraţilor Sfintei Cruci şi a Eparhiei Noastre de Lugoj.
Totodată dorim să adresăm cordiale felicitări Prea Cuviosului Părinte Davide Giuseppe Muntoni şi Cuviosului Părinte Jose Refugio Vela, membri ai acestei comunităţi, pentru zelul de care au dat dovadă ca, în numai un an de la sfinţirea pietrei de temelie a acestui sfânt lăcaş să ajungem la fericita zi a sfinţirii noului schit mănăstiresc.
Aş fi dorit mult să fim împreună la sfinţirea schitului mănăstiresc al Fraţilor Sfintei Cruci din comuna Giroc dar, întrucât mă aflu în pelerinaj la Lourdes, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la apariţiile Sfintei Fecioare Maria şi a vizitei Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la sanctuarul marian de aici, nu pot fi în mijlocul Dumneavoastră. Vă sunt însă alături în mod spiritual, cu rugăciunile şi gândurile mele de bine.
Rugăm pe Prea Curata Fecioară Maria, Regina Apostolilor şi a Sfântului Rozar, să mijlocească pe lângă Isus Cristos, Fiul Său, să Vă dăruiască toate darurile necesare de sănătate şi împliniri, iar dragostea frăţească – creştinească să sălăşluiască în viaţa noastră de fiecare zi.
Cu arhiereşti binecuvântări,
Alexandru MESIAN
Episcop de Lugoj
Lugoj, 14 septembrie 2008[DOC-LUGOJ]