Pastorală la Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2008
ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Lugoj
„Vi s-a născut astăzi Mântuitor
care este Cristos Domnul, în cetatea lui David”
(Lc 2,12)
Iubiţi fraţi întru preoţie,
Iubiţi credincioşi,
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Sărbătorim marele Praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Isus Cristos… clipe de reînnoire sufletească, de bucurie şi speranţă.
Este sărbătoarea luminii, căci astăzi ne apare „lumina cunoştinţei, Soarele dreptăţii, Răsăritul cel de sus”.
Naşterea Mântuitorului este începutul mântuirii neamului omenesc, eveniment care trebuie să ne copleşească, fiindcă Lumina necreată, veşnică, întrecând toate luminile văzute, s-a coborât printre noi, luând trup muritor şi făcându-se asemenea nouă, afară de păcat.
De ce s-a coborât Isus pe pământ devenind om al durerilor?
O ştim prea bine, dar nu ne gândim în profunzimea măreţiei acestui mister!
Păcatul primilor oameni a fost o ofensă nemărginită căci atingea însăşi Fiinţa Supremă.
Pentru a şterge această ofensă trebuia o reparare nemărginită. Sfânta Treime a hotărât ca însuşi Fiul, a doua persoană dumnezeiască, să se coboare pe pământ, luând asupra sa toată pedeapsa dreptăţii divine şi prin jertfa vieţii Sale să facă pe om să înţeleagă gravitatea păcatului, dar şi marea iubire a lui Dumnezeu faţă de om.
Iubirea lui Dumnezeu e veşnică [1] şi se revarsă asupra tuturor lucrurilor create, dar mai cu seamă faţă de om pe care l-a făcut după chipul şi asemănarea sa [2]: „Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul Său Unul născut…”. [3]
Cuvântul s-a făcut trup pentru a fi modelul nostru de sfinţenie şi pentru a ne face părtaşi dumnezeieştii firi. [4]
Venirea lui Isus în lume demonstrează dragostea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de om.
Dar în ce condiţii se coboară Isus pe pământ?
Stăpânul Universului nu vine ca un mare împărat, sau mare conducător de armate, nici ca un mare bogătaş sau orator, ci în condiţii de rob, de marginalizat, de nebăgat în seamă…
Sfântul Augustin scrie: „Cel care ţine Universul este culcat într-o iesle, cel care este hrana îngerilor este nutrit de o femeie. Atotputernicia s-a făcut slăbiciune, ca slăbiciunea să devină putere. Un mare medic s-a coborât din cer, pentru că pe pământ este un infirm greu bolnav pe care-l vindecă, luând asupra sa slăbiciunea noastră”.
Iar Sfântul Pavel zice: „Isus bogat fiind s-a făcut sărac, pentru ca noi să ne îmbogăţim prin sărăcia Lui”. [5]
Iubiţi credincioşi,
Să retrăim pentru o clipă evenimentul Naşterii Mântuitorului.
Iată Betleemul (Casa Pâinii) în anul 753 de la întemeierea Romei şi al 42-lea an de domnie al împăratului Octavian August, care a hotărât un mare recensământ în Imperiu.
Este seară, casele sunt pline de oaspeţi; o tânără cu un bărbat caută adăpost pentru noapte. Dar nu găsesc, deşi sunt originari din Betleem, din Casa lui David. Cum nu se găseşte adăpost pentru această tânără care aşteaptă să nască? Cineva i-a îndrumat să meargă afară din oraş la peştera lui David, transformată în adăpost pentru vite. Iosif cunoştea bine aceste locuri, aşa că se îndreptară spre peşteră. Ce găsesc aici? O iesle pentru hrana vitelor, paie, murdărie de animale amestecată cu iarbă uscată, păianjeni, frig, întuneric…
Iosif face un aşternut din fânul găsit în iesle. Maria se întinde obosită de cei 150 kilometri parcurşi de la Nazaret la Betleem. Un opaiţ slab aruncă raze timide în jur. Se apropie miezul nopţii… natura freamătă, stelele pe cer sunt mai strălucitoare… o mare aşteptare… aşteptare de veacuri… Deodată grajdul se umple de o lumină, o lumină cerească; îngerii cântă… un mic scâncet se aude, se naşte un copil fără dureri, este Fiul lui Dumnezeu, atât de mult aşteptat… lumina dispare, în jur se întinde întunericul, frig, sărăcie, miros infect, singurătate… Să fie cu adevărat acesta Fiul lui Dumnezeu…?
Din grajdul întunecat, lipsit de orice confort, vor ţâşni oceane de lumină, de dragoste, de pace, care vor transforma lumea antichităţii păgâne.
Cristos, Mântuitorul lumii, se naşte dintr-o femeie simplă din Nazaret, din Fecioara aria, căreia Îngerul i-a zis: „Şi iată vei concepe şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare şi Fiul celui Preaînalt se va chema … şi împărăţia lui nu va avea sfârşit”. [6]
La Betleem îngerii au fost aceia care au vestit mai întâi naşterea Mântuitorului şi au prevestit programul său sfânt prin cântecul: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire”. [7]
Acest adevăr că Împărăţia lui Cristos nu va avea sfârşit îl demonstrează istoria de peste 2000 de ani! Este cea mai mare împărăţie din istoria omenirii. Copilul Isus, născut în peştera din Betleem, a adus mântuirea. A curăţit lumea de superstiţii şi o conduce la Dumnezeul cel adevărat. În locul urii a adus iubirea şi iertarea. A ridicat femeia la demnitatea sa şi a sfinţit familia, iar pe copii şi pe bătrâni i-a ocrotit, a iniţiat cultura şi civilizaţia creştină.
Iubiţi credincioşi,
Isus Cristos nu s-a născut numai o singură dată la Betleem, ci a făcut mai mult pentru om, căci El se naşte la fiecare Sfântă Liturghie pe toate altarele lumii. S-a făcut prizonier al dragostei şi ne aşteaptă mereu. Să nu rămânem indiferenţi faţă de El; să avem credinţa neclintită că El este cu noi, ne priveşte şi ne iubeşte. Să nu-i refuzăm dragostea şi afecţiunea noastră.
Acum, de sărbătoarea Crăciunului, nici nu ne-am putea imagina ieslea de la Betleem fără Maica Domnului, care este şi Mama noastră. Pentru o clipă să facem tăcere în jurul nostru… să îngenunchem împreună cu păstorii în faţa ieslei şi să-i oferim Pruncului Isus viaţa noastră, tot ce avem şi tot ce suntem, iar Sfânta Fecioară să ne ia sub ocrotirea şi grija Sa de mamă iubitoare.
*
* *
În încheiere doresc să mai adaug că datoria noastră de buni creştini ne obligă să avem dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Pentru mulţi din semenii noştri, Crăciunul nu este o sărbătoare luminoasă aşa cum s-ar cuveni: din cauza lipsurilor mulţi nu au ce mânca, nu au cu ce să-şi trateze neputinţele fizice şi se confruntă şi cu alte suferinţe. În această situaţie se impune intervenţia noastră; să venim în ajutorul semenilor noştri. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, ne spune: „Nimeni nu este atât de sărac ca să nu aibă nimic să dea şi, pe de altă parte, nimeni nu este atât de bogat să nu aibă nimic de primit”. În mod sigur, primul loc îl ocupă rugăciunea, iar Dumnezeu este cel care dă darul.
Împreună cu întreaga lume creştină să ne înălţăm sufletele spre cele cereşti şi împreună cu cetele îngereşti să cântăm: „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună învoire”.
Cu aceste gânduri şi cu părintească dragoste adresez fiecăruia dintre dumneavoastră urarea de a petrece Sfânta Sărbătoare a Crăciunului şi Anul Nou 2009 cu adevărată pace, bucurii, sănătate şi belşug de haruri.
Sărbători fericite!
Cu arhiereşti binecuvântări,
ALEXANDRU
Episcop de Lugoj
Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj
la Praznicul Naşterii Domnului 2008
Însemnare: Această pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.
Note:
1 Isaia 54, 8.
2 Geneza 1, 26.
3 Ioan 3, 16.
4 2 Petru 1, 4.
5 2 Corinteni 8, 9.
6 Conform Luca 1, 31-33.
7 Luca 2, 14.[DOC-LUGOJ]