Ioan Şişeştean
din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Român Unit Greco-Catolic
al Eparhiei de Maramureş
Cuvânt Pastoral la Sărbătoarea Naşterii Domnului
„Iată, Fecioara în pântece va lua şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. (Matei 1, 23)
Iubiţi fraţi în Cristos,
Evenimentul întrupării Fiului lui Dumnezeu, pe care astăzi îl prăznuim, nu este un eveniment surpriză în istoria omenirii. El a fost prezis de profeţii Vechiului Testament, atât cu privire la persoană, cât şi cu privire la timpul, la locul şi la modul în care trebuia să aibă loc. A fost un timp anunţat de către Spiritul Sfânt prin vocea profeţilor şi, în consecinţă, aşteptat cu nespus dor şi trăire. Peste veacuri, colindul popular a redat în mod emoţional starea de aşteptare:
„Proorocii toţi au plâns, / De dorul lui s-au stins, / pe Domnul, pe pământ, născut, / să-l vadă n-au putut”. Dumnezeu, ca de fiecare dată, şi-a ţinut promisiunea făcută omului; s-a micşorat pe Sine, a coborât pe pământ, pentru a-l înălţa pe om la cer.
Dacă profetul Isaia, cu mult timp în urmă, spunea că oamenii umblă în beznă, ca nişte orbi, bâjbâind şi aşteptând mântuirea (Isaia 59), noi, astăzi, avem toate motivele să ne bucurăm: S-a născut Cristos, Mântuitorul nostru! Este certitudinea noastră, a creştinilor, care ne face să aclamăm cu toată fiinţa noastră, împreună cu corurile cereşti ale îngerilor: „Veniţi, creştini, să ne-adunăm, / şi lui Isus doar să-i cântăm, / Că astăzi a venit în lume, / Cu îngerii din cer de sus, / Din mii de piepturi să răsune: / Osana, întru cei de sus!”
Naşterea Domnului nu trebuie să reprezinte doar o amintire pentru noi. „Memorialul” unui episod din viaţa pământească a Fiului lui Dumnezeu trebuie înţeles în sensul trăirii evenimentului, deoarece este al tuturor, din trecut, prezent şi viitor.
Orice eveniment din viaţa noastră dorim să-l împodobim cu mare fast, într-o casă mai curată, cu o masă mai bogată, aşa cum se cuvine. Astăzi sărbătorim o zi de naştere, la care suntem invitaţi să participăm cu toţii, căci Cel sărbătorit nu este altul, decât însuşi Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Evanghelia ne prezintă naşterea Mântuitorului într-un tablou de o mare simplitate, ba chiar unul sărăcăcios. Fiul lui Dumnezeu renunţă la mărirea pe care o are în sânul Tatălui ceresc şi coboară printre noi, născându-se într-o iesle întunecoasă, răcoroasă, neprimitoare, urât mirositoare, ca să ne înveţe dispreţul faţă de bogăţii şi plăceri, care repede se consumă şi rănesc inima ce uşor s-a alipit de ele. Vrea să ne prevină şi să ne angajeze în căutarea adevăratei bogăţii şi fericiri, care este numai El, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Fastul pe care Isus îl aşteaptă de la noi este strălucirea sufletului curat, actele de iubire supremă faţă de El şi de caritate faţă de semenii noştri.
Iubiţi fraţi în Cristos,
Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, deoarece Creatorul coboară la creatura sa, arătând cât de mult preţuieşte în ochii săi; că viaţa noastră nu este întâmplătoare, ci are un sens, o valoare; că nu ne-a creat doar pentru viaţa aceasta, de multe ori prea plină de iubiri şi dezamăgiri, ca pe urmă să dispărem în neant, ci pentru a trăi în veci; că viaţa noastră va avea împlinirea alături de El, pentru totdeauna.
Dar să ne îndreptăm privirea sufletului spre Preacurata Fecioară Maria, care era în miezul evenimentului. Soseşte ora ei şi este pe tărâm necunoscut, între străini şi duşmani, în toiul nopţii; afară între coline; fără adăpost şi asistenţă.
Ne frământă o curiozitate: la ce cugeta, oare, Maria? În asemenea împrejurări cine poate fi liniştit? Evanghelia nu ne-o prezintă pe Maria neliniştită, ci plină de credinţă, conformă dintotdeauna cu voia lui Dumnezeu, şi tăcută: „toate le păstra în inima sa”. Este credinţa care pe toate le poate şi pe care, Isus Cristos, pe parcursul întregii sale vieţi pământeşti, nu va obosi şi nu va conteni să ne ceară s-o trăim şi noi.
Dacă Maria şi Iosif, păstorii şi magii, au contemplat faţa dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu, faţă transfigurată în chip de om, şi noi putem să-l contemplăm, prin credinţă, în chipul transfigurat al Euharistiei. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa „Ecclesia de Eucharistia”, scria: „A-l contempla pe Cristos, presupune a şti să-l recunoaştem oriunde S-ar manifesta, în feluritele modalităţi ale prezenţei Sale, dar mai ales în sacramentul viu al Trupului Său şi al Sângelui Său (…) Euharistia este un mister al credinţei şi, totodată, un mister al luminii.”
Isus se proclamă ca pâine vie coborâtă din cer şi garantează viaţa veşnică tuturor celor care vor mânca din această pâine. Este cel mai de preţ cadou pe care Dumnezeu îl face omenirii. Este semnul supremei iubiri a lui Dumnezeu faţă de noi oamenii.
Iubiţi fraţi în Cristos,
Maria este prima prefigurare a tabernacolului euharistic, purtându-l în sânul Său pe Isus Cristos, şi ni-l oferă azi pe Pruncul Isus în peştera euharistică de pe altarele bisericilor noastre. Tot Maria ne adresează tuturor invitaţia: veniţi cu toţii, în simplitatea şi bucuria păstorilor şi adoraţi-L pe pruncul pe care Eu astăzi vi L-am născut, căci este Dumnezeu, care a venit la voi! Aşternutul preferat al Fiului Meu este ieslea vie a sufletelor voastre. Faceţi ca sufletul vostru să fie un aşternut cât mai curat pentru Fiul Meu; iar El, în schimb, vă va da pacea Lui, pe care nimeni n-o poate da! Veniţi la Fiul Meu prezent în Euharistie, căci El vă aşteaptă; oferiţi-I inima voastră ca recunoştinţă pentru marele dar de a fi venit la voi.
Cu aceste îndemnuri vă împărtăşesc binecuvântarea arhierească, pentru a petrece Sărbătoarea Naşterii Domnului în har şi pace cerească.
Sărbători fericite tuturor vă doreşte din inimă episcopul vostru
† Ioan
Pastorală dată în reşedinţa noastră
din Baia Mare, la 25 decembrie 2009,
în al şaisprezecelea an al episcopatului nostru
[DOC-MARAMURES]