Scrisoare Pastorală
La Sărbătoarea Învierii Domnului
2010
IOAN
din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Maramureş
Onoratului cler şi iubitului popor credincios: har, pace şi mântuire de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!
„De ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi?
Nu este aici, ci S-a sculat: Aduceţi-vă aminte, cum v-a zis, încă fiind în Galileea.” (Lc 24, 29)
Preaiubiţi fraţi în Cristos,
Vestea cea mare, pe care îngerul a împărtăşit-o femeilor ce dis-de-dimineaţă au venit la mormântul Domnului, veste pe care femeile au dus-o „apostolilor şi lui Petru” (Mc 16, 7), este marea bucurie izvorâtă din mormântul Învierii. Este bucuria ce ne conduce la celebrarea euharistică a morţii şi învierii Domnului.
După încredinţarea învierii lui Cristos, ucenicii şi urmaşii lor, au transmis-o mai departe până în zilele noastre. De atunci, spune un scriitor francez, Alfred de Musset, „o imensă speranţă a traversat pământul”. Învierea lui Cristos este acel eveniment din istoria omenirii, care, mai mult decât oricare altul, a marcat şi schimbat întregul ei curs şi întreaga viziune a omului asupra viitorului său.
Iubiţi fraţi în Cristos,
Învierea lui Cristos este biruinţa vieţii asupra morţii, căci „nu era cu putinţă să fie El ţinut de ea” (Fapte 2, 24). Nu este doar o întoarcere a sufletului în trup, cum s-a întâmplat cu Lazăr sau cu tânărul din Nain, ci este o înviere a aceluiaşi trup nesupus stricăciunii şi glorificat: „Deci, fiind seară, în aceeaşi zi, cea dintâi a săptămânii, fiind uşile încuiate, …Isus a venit şi a stătut în mijloc, şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta!” (In 20, 19-20). La fel a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi vezi mâinile mele; adu-ţi mâna şi o pune în coasta mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (In 20, 27). Aşadar, cu trupul cu care a fost răstignit şi îngropat, cu acela a şi înviat, dar glorificat şi nesupus stricăciunii.
Acesta este fundamentul credinţei noastre, fără de care nu ne putem mântui. Învierea lui Cristos este darul făcut de Dumnezeu omenirii, garanţie a învierii noastre. În felul acesta, viaţa noastră capătă un adevărat sens, o destinaţie precisă, o raţiune.
Prin viaţa şi moartea sa, Isus ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm şi noi pentru a putea ajunge la o înviere glorioasă împreună cu El. S-a „născut din femeie”, a trăit muncind cu mâinile Sale, a cunoscut, ca noi, oboseala şi durerea; a plâns şi s-a bucurat; a fost părtaş întru totul nouă, în afară de păcat. Înviat din morţi, Dumnezeu Tatăl îl face „Domnul măririi” (1 Cor 2,8) şi „judecător al viilor şi morţilor” (Fapte 10,42), dar El nu încetează să fie unul dintre noi, „întâiul născut dintre mulţi fraţi”, după cum ne spune Sf. Pavel (Rom 8,29). El se înalţă la cer înaintea tuturor pentru a ne pregăti şi nouă un loc: ” … merg să vă gătesc un loc … şi vin iarăşi şi vă voi lua la Mine, ca unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (In 14, 23).
Cel care trăieşte mereu viaţa în unire cu Cristos, cel mort şi înviat, nu este un călător dezorientat pe acest pământ, nu este solitar, nu trăieşte doar pentru sine. El ştie că odată cu primirea sfintei taine a Botezului, sămânţa propriei sale învieri, trebuie să trăiască şi să moară împreună cu Cristos, pentru a învia împreună cu El.
Bucuria Învierii lui Cristos, bucuria Paştelui, nu este o bucurie de moment, o trăire izolată, la care facem referire o dată pe an, cu ocazia sărbătorilor, ci bucuria ce se nutreşte mereu din viaţa trăită moment de moment, după modelul nostru, Isus Cristos. În felul acesta, întreaga noastră viaţă devine o trăire pascală continuă.
Fericirea noastră veşnică începe acum, aici pe pământ, cu crucea de care ne bucurăm zi de zi, cu toate problemele vieţii, cu toate eşecurile şi suferinţele, dar oferite lui Dumnezeu ca pe un mare dar primit din partea Lui, spre fericirea noastră.
Drumul spre glorie cere dăruire şi sacrificiu. Dacă ucenici n-au înţeles că Isus Cristos trebuia întâi să pătimească şi aşa să intre în glorie (Lc 24, 26), noi care celebrăm Paştile, trebuie să ştim că suntem „moştenitori împreună cu Cristos, dacă şi suferim împreună cu El, ca împreună cu El să ajungem la glorie” (Rom 8, 17).
Iubiţi fraţi în Cristos,
Înainte de a le anunţa învierea, îngerul le încurajează pe femei spunându-le: „nu vă temeţi” (Mc 16,6). Aceste cuvinte, pline de speranţă şi forţă, au răsunat ca un ecou de-a lungul veacurilor până la noi, deoarece, Cristos cel înviat, prin moartea Sa a omorât moartea, ne-a eliberat din robia păcatului şi a primit „toată puterea în cer şi pe pământ” (Mt 28, 19).
Şi dacă pentru o clipă moartea lui Isus a fost un moment de cumpănă, de îndoială pentru unii dintre ucenicii săi, totuşi a existat un suflet, o inimă îndurerată, sfâşiată de durere, dar mereu încrezătoare: „fericită este cea care a crezut că se vor împlini cele zise ei de la Domnul” (Lc 1, 45). Aceasta este Maria, Mama lui Isus şi Mama noastră.
Să o rugăm pe Mama noastră să ne împărtăşească din marea bucurie a învierii Fiului ei, pentru a putea trăi restul vieţii noastre în mod pascal, mărturisind constant moartea şi învierea Fiului său.
Tuturor, din tot sufletul, vă dorim Sărbători sfinte şi fericite.
Cristos a înviat!
+ IOAN
Episcop de Maramureş
Dată în reşedinţa Noastră
din Baia Mare, la Sărbătoarea Învierii,
4 aprilie 2010[DOC-MARAMURES]