din Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite
pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu

EPISCOPUL AUXILIAR MELETIE COVACI (1748-1770). Prima organizare bisericească, după unirea de la 1700 a românilor greco-catolici din părţile bihorene, a avut loc sub episcopul latin al eparhiei Oradea, Emeric Csáky (1702-1723), care l-a numit pe canonicul său, Vasile Paul, arhidiacon al catolicilor români de rit bizantin, arhidiaconatul numărând 70 de parohii unite.163) Episcopul următor, Nicolae Csáky, pentru prosperitatea credincioşilor săi catolici de rit grec (bizantin), a stăruit pe lângă Sfântul Scaun să-i dea un episcop auxiliar român unit care, în calitate de vicar al său, să păstorească pe credincioşii români. Această dorinţă se va realiza numai sub urmaşul său, episcopul latin Paul Forgách, în 1748, prin numirea de către papa Benedict al XIV-lea a preotului român unit din Diosig, Meletie Covaci, originar din Macedonia, ca episcop titular de Tegea – scaun vacant prin desfiinţare – auxiliar al episcopului latin de Oradea şi vicar al acestuia pentru parohiile române unite. A fost consacrat după ritul bizantin de către episcopul rutean unit al Muncaciului, Emanoil Olsavschi. Românii însă au fost nemulţumiţi cu această formulă de pastoraţie, cum de altfel au fost şi mai înainte, sub arhidiaconatul condus de Vasile Paul. Dar, ceea ce va grăbi schimbarea stării de lucruri, va fi vizitaţia canonică făcută în părţile bihorene de către episcopul ortodox sârb al Aradului, Sineziu Jivanovici, în anul 1753. Acesta, promiţându-le românilor marea cu sarea şi tot felul de privilegii, o mare parte dintre românii uniţi din Bihor s-au lăsat ademeniţi de acest alt „apostol sârb” şi au părăsit unirea. Mişcarea instigată de episcopul sârb a provocat iarăşi tulburări şi violenţe între uniţi şi neuniţi. Atât episcopul latin de Oradea, Adam Patachich, cât şi sârbul Jivanovici, s-au plâns la Curtea imperială, acuzându-se reciproc. Dând curs reclamaţiilor şi pentru a se convinge de veridicitatea lor, împărăteasa Maria Terezia s-a văzut nevoită să instituie o comisie de anchetă, care să cerceteze din sat în sat, care locuitori doresc să rămână uniţi şiu care optează pentru ortodoxia sârbească. Episcopul Meletie Covaci şi, împreună cu el, clerul român unit au cerut comisiei despărţirea de episcopia romano-catolică, ridicarea vicariatului la rangul de episcopie autonomă, capitul separat, şcoli poporale româneşti, seminar teologic, mănăstire cu călugări baziliani şi o mai bună înzestrare a preoţilor şi protopopilor. Dar nu a obţinut decât o mai bună dotaţie a clerului existent în cele 95 de parohii, arondate în 8 protopopiate, după cum ne arată Şematismul Diecezei Latine de Oradea pe anul 1765.164) Episcopul Meletie Covaci s-a stins din viaţă în 1770.

EPISCOPUL MOISE DRAGOŞ (1777-1787). Nemulţumirile românilor uniţi din vicariatul de pe lângă episcopia de rit latin din Oradea, fiind bine cunoscute la Curtea vieneză, împărăteasa Maria Terezia hotărî să defalce vicariatul şi să-l ridice la rangul de episcopie autonomă, ceea ce şi făcu, la 26 iulie 1776, prin numirea de episcop român unit, independent de episcopul latin, a lui Moise Dragoş, originar din Turda, ajuns paroh şi protopop în Oradea. Datorită unor neînţelegeri intervenite între Sfântul Scaun şi Curtea imperială, noua dieceză a fost înfiinţată canonic numai după un an, prin bula Papei Pius al VI-lea din 16 iunie 1777, cuprinzând parohiile unite din comitatele Bihor, Arad, Bichiş, Cenad, Ciongrad, Timiş-Torontal şi Caraş, ca sufragană Arhiepiscopiei latine de Strigoniu, aşa cum, sub jurisdicţia acesteia, era în acel timp şi Episcopia de Alba Iulia şi Făgăraş. La 23 iulie 1777 a fost confirmată şi numirea episcopului Moise Dragoş, după care a fost hirotonit la 9 noiembrie acelaşi an în catedrala din Oradea, prin punerea mâinilor episcopului Grigore Maior de la Blaj. Odată cu episcopia a luat fiinţă şi capitulul eparhial, format din 5 canonici. La 16 februarie 1781, episcopia de Oradea a fost înzestrată de către împăratul Iosif II cu domeniul de la Beiuş. Episcopul Moise Dragoş a încetat din viaţă la 16 aprilie 1787. De la el ne-a rămas lucrarea scrisă De ortu, progressu, conversione Valachorum, Episcopis item Arhiepiscopis et Metropolitis eorum, în care pledează pentru restaurarea Mitropoliei de Alba Iulia.

EPISCOPUL IGNATIE DARABANT (1790-1805). După moartea lui Moise Dragoş, împăratul Iosif al II-lea l-a numit episcop de Oradea pe ruteanul M. Savnicki. Dar, acesta, necunoscând limba română, a provocat un energic protest atât din partea capitulului diecezan cât şi a clerului şi a fruntaşilor români la împăratul care, în 8 aprilie 1788, numi episcop român unit de Oradea pe Ignatie Darabant, o aleasă personalitate a eparhiei Făgăraşului. Originar din Sălaj, a ajuns călugăr bazilitan în mănăstirea „Sfânta Treime” din Blaj, de unde a fost promovat vicar general episcopesc sub episcopii At. Rednic, Gr. Maior şi I. Bob. A fost de două ori candidat la scaunul episcopesc al Blajului. La 3 februarie 1790 a fost confirmat de Sfântul Scaun ca episcop de Oradea, iar în luna urmă toare, martie 1790, a fost hirotonit episcop de către episcopul blăjean Ioan Bob. A primit de la împăratul Leopold II încă un stal canonical, al 6-lea, şi ajutor cu care a cumpărat locuinţe pentru canonici, îmbunătăţindu-le în acelaşi timp şi salariile. A fost numit consilier intim imperial. A început zidirea bisericii catedrale, pustiită de un incendiu încă din 1736, ridicându-se numai turnul în timpul vieţii sale, urmând a fi terminată de succesorul său, Episcopul Samuil Vulcan, Ignatie Darabant lăsând în acest scop un fond de 34.000 de florini. Nu putem încheia biografia episcopului Ignatie Darabant fără a cita caracterizarea, atât de grăitoare, făcută de Augustin Bunea: „Atât în Blaj cât şi în Oradea a promovat cultura şi literatura poporului român şi, pentru aceasta şi alte virtuţi, îl laudă contemporanii Gheorghe Şincai şi Samuil Micu”.165) La 1792 a înfiinţat seminarul. S-a stins din viaţă la 31 octombrie 1805.

EPISCOPUL SAMUIL VULCAN (1806-1839). A fost originar din Blaj, unde s-a născut în anul 1758 şi a urmat studiile elementare şi gimnaziale. A studiat un an la Academia din Oradea, după care a fost trimis la studii teologice la Seminarul „Sfânta Barbara” din Viena. Reîntors de la studii în 1784, petrecu abia un an la Oradea în calitate de diacon al catedralei şi prefect de studii la seminar, după care, în 1785, a trecut la Agria în aceeaşi calitate de prefect de studii, apoi la Lemberg, ca vicerector al seminarului de acolo. La vârsta de numai 30 de ani a fost numit canonic la Oradea, avansând până în anul 1806 la rangul de canonic lector, calitate în care, la 25 octombrie, l-a găsit numirea de episcop diecezan.

Episcopul Samuil Vulcan a terminat construcţia catedralei eparhiale, a înfiinţat gimnaziul greco-catolic din Beiuş, în 1828 gimnaziu inferior, din 1836 devenit gimnaziu superior şi l-a dotat cu fondurile necesare unei bune funcţionări. Beiuşul este a doua localitate din Transilvania cu şcoală medie românească, după cele din Blaj din 1754.

Sub păstorirea episcopului Samuil Vulcan, în anul 1823, Papa Pius al VII-lea, prin bula „Imposita humilitati Nostrae” a dezmembrat 72 parohii româneşti de la episcopia ruteană greco-catolică de Muncaci, cuprinse în arhidiaconatul Sătmarului, cu 6 protopopiate şi le-a alipit eparhiei de Oradea, aceasta ajungând astfel „a Samusio usque ad Danubium estinsa” (întinsă de la Someş până la Dunăre), numărând 179 de parohii şi 415 filii, si-tuate în 11 comitate (judeţe).166) La episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului au rămas încă multe parohii române unite, care vor fi dezmembrate şi anexate la episcopia Gherlei, după înfiinţarea acesteia (1853).

Înălţat la rangul de consilier intim al împăratului, Samuil Vulcan s-a stins din viaţă la 25 decembrie 1839.

EPISCOPUL VASILE ERDELI (1843-1862). A fost o mare personalitate a vremii sale. A fost ultimul episcop de Oradea supus jurisdicţiei Arhiepiscopiei de Strigoniu. Sub păstorirea lui episcopia de Oradea a devenit sufragană a Mitropoliei Române Unite de Alba Iulia şi Făgăraş cu reşedinţa la Blaj, restaurată în anul 1853. Vasile Erdeli s-a născut în oraşul Macău, şi azi în Ungaria, la 1 august 1794. Studiile le-a început la Timişoara şi le-a continuat la Oradea, unde a absolvit Filosofia şi Dreptul. La vârsta de 22 de ani, în 1816, s-a dedicat preoţiei, în care scop a urmat Teologia la Oradea, Pesta şi Viena. Hirotonit preot în 20 noiembrie 1820 a fost numit mai întâi la Beiuş şi apoi paroh la Oradea, parohia Olosig. În 1835 a fost promovat canonic, iar mai târziu i s-a încredinţat şi funcţia de rector al Seminarului greco-catolic din Oradea. La 2 august 1842 a fost numit episcop, confirmat de Sfântul Scaun la 30 ianuarie 1843 şi consacrat în catedrala din Blaj, la 11 iunie 1843, în ziua Sfintelor Rusalii, prin episcopul Ioan Lemeni. După o săptămână, la 18 iunie acelaşi an, a fost instalat în scaun la Oradea.

În calitate de episcop, Vasile Erdeli a desfăşurat o activitate complexă, foarte bogată, conjugând arhipăstorirea diecezei şi consolidarea unirii cu activitatea culturală şi, în mod deosebit, cu cea diplomatică religioasă, bisericească. În 1846 a refăcut Seminarul din Oradea. În 1848 a înfiinţat Preparandia greco-catolică eparhială, în 1853 a ridicat gimnaziul din Beiuş la 8 clase, a obţinut pentru el o subvenţie substanţială şi l-a dotat cu un laborator de ştiinţe fizico-chimice. A obţinut salarizarea preoţilor din cele 72 parohii sătmărene, dezmembrate sub Samuil Vulcan de la Episcopia ruteană a Muncaciului şi anexate episcopiei de Oradea. S-a folosit de relaţiile, autoritatea şi deosebita sa influenţă în cercurile conducătoare politice ale vremii, îndeosebi la guvernul central şi la Curtea imperială, la care intervenind şi stăruind între anii 1850-1853, a obţinut satisfacerea cererii românilor din Transilvania prin restaurarea Mitropoliei de Alba Iulia şi autonomia acesteia cu dependenţă directă de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, încetând astfel jurisdicţia Mitropolitului Primat al Strigoniului asupra celor două episcopii româneşti de până atunci, a Făgăraşului şi Oradei.

O dată cu restaurarea mitropoliei, la Blaj, două noi episcopii române unite au luat fiinţă, la Gherla şi la Lugoj. În compania pronunţiului apostolic de la Viena, Michele Viale-Prela, Episcopul Vasile Erdeli a participat la inaugurarea acestor noi eparhii, atât la instalarea noilor episcopi de la Gherla şi Lugoj, cât şi la Blaj la întronarea primului mitropolit român unit, Alexandru Şterca-Şuluţiu. A fost numit consilier intim imperial, decorat cu mai multe ordine şi medalii ale vremii, iar în 1858 i s-a acordat titlul nobiliar de baron. S-a stins din viaţă la 27 martie 1862.