În perioada 13-15 noiembrie 2008 a avut loc a XXIII-a Conferinţa Internaţională a Medicilor Catolici, organizată la Vatican în Noua Aulă Sinodală de către Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Serviciilor de Sănătate. Tema abordată a fost "Asistenţa pastorală în tratarea copiilor bolnavi". La acest eveniment au participat peste 400 de reprezentanţi din aproape 100 de ţări. Din România am reprezentat parohia"Imaculata" Deva din Eparhia Greco-Catolică de Lugoj.

Participanţii au fost personalităţi ecleziale şi medicale, reprezentanţi ai religiilor iudaică, budistă, hinduistă, islamistă, într-un dialog interreligios pozitiv pe această temă. Conferinţa s-a încheiat prin primirea în audienţă la Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-a în Sala Clementină, unde a ţinut un discurs şi a acordat binecuvântarea apostolică participanţilor.

Câteva orientări arătate: "aspectele de sănătate şi umane nu trebui separate. Fiecare instituţie de sănătate are datoria de-a oferi maximum de competenţă şi umanitate."

"Persoana bolnavă, în special un copil, înţelege în mod deosebit limbajul tandreţii şi al iubirii, exprimat prin slujire cu răbdare şi generozitate. Plină de grijă, alimentată în credincioşi de dorinţa de a manifesta aceeaşi predilecţie pe care Isus a simţit-o pentru cei mici." Pontiful a spus că un copil pacient "trebuie îngrijit cu iubire pentru a-l ajuta să facă faţă suferinţei şi bolii. Atenţie specială trebuie acordată familiei copilului, asigurând o comunicare constantă cu aceasta, având în vedere impactul emoţional datorat bolii şi tratamentelor la care este supus copilul, adesea deosebit de invazive."

Motivaţia oricărei intervenţii medicale trebuie să fie "adevăratul bine al copilului cu respectarea demnităţii lui ca fiinţă umană individuală, cu drepturi depline". Papa a făcut un apel la echilibru atent între "insistenţă şi renunţare" în terapiile copiilor grav bolnavi. A arătat că "aceşti mici pacienţi au nevoie de cantităţi speciale de iubire".

dr. Budău Gheorghe
Asociaţia Medicilor Catolici – filiala Deva