La un an de la inaugurarea provizorie a Bisericii Sf. Maria Regina Păcii (25 mai 2008), în perioada 22-24 mai, parohia “Sf. Maria Regina Păcii”noastră organizează împreună cu Asociaţia Culturală TOTAL’ ART, cu Consiliul Judeţean Timiş şi cu Centrul de Cultură şi Artă Dorema
Festivalul Interconfesional de Muzică şi Poezie Creştină „VICTORIA LUMINII”
în cadrul căreia va avea loc un concurs de creaţie şi interpretare, cu premii. Invitaţi sunt o serie de profesori, lectori universitari, dr. conferenţiar, preoţi şi pastori care vor forma juriul, iar participanţi sunt coruri, orchestre, duete, cvartete, solişti, poeţi şi compozitori din Timişoara şi întreaga ţară. Moto-ul festivalului este „Eu sunt lumina lumii” (In.8.12). În încheiere va avea loc o oră de adoraţie euharistică cu meditaţii şi cântece.
Cu această ocazie va avea loc o colectă pentru terminarea construcţiei Bisericii.