În perioada 26-30 august 2013, în localitatea Brebu Nou (jud. Caraş-Severin) s-a desfăşurat a patra ediţie a Campusului formativ-recreativ cu tema „Dincolo de limite” şi motoul „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile” (Mt. 28, 19). Comuna Brebu Nou este situată la poalele munţilor Semenic la aproximativ 850 m altitudine, la 40 km distanţă de Reşiţa, la 35 km distanţă de Caransebeş şi la 80 km distanţă de Băile Herculane. Localitatea se află în apropierea zonei de origine a râului Timiş, format prin unirea a trei pâraie care dau naştere lacului „Trei-Ape”. Anul acesta au participat 11 tineri de la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, alături de Pr. Robert Trubiansky cu familia şi D-na Lizica, bucătăreasa campusului.

Pentru a putea lucra mai eficient la responsabilităţile casei, ateliere şi la celelalte activităţi recreativ-formative, tinerii au fost împărţiţi pe echipe.

Jocurile educative, meditaţiile însoţite de rugăciune, psihocampusul, drumeţia şi deşertul sunt câteva din activităţile desfăşurate. Părintele Robert a celebrat în fiecare dimineaţă Sfânta Liturghie. Zilnic activităţile erau axate pe anumite scopuri: o mai bună cunoaştere a celui de lângă mine, a grupului şi lucrul în echipă pe ateliere care anul acesta au devenit „mici agenţii de publicitate”. Acestea au creat conţinut având ca mesaj viaţa de credinţă şi punerea în valoare a identităţii de tânăr creştin. Astfel tinerii împărţiţi în două echipe au realizat patru reclame folosind diferite formate media (afişe, prezentare PPS, mini-scenetă). La sfârşitul campusului a avut loc un concurs unde cea mai convingătoare reclamă a fost premiată.

Penultima zi dinaintea plecării a fost destinată unui moment spiritual, numit deşert sau tăcere. Tinerii au fost invitaţi să aprofundeze raportul personal cu Dumnezeu printr-un silenţium de câteva ore care a cuprins şi masa de prânz. Seara a avut loc în biserica parohială romano-catolică, Ora de Adoraţie unde care fiecare tânăr a rostit câte o rugăciune pe care a compus-o de-a lungul zilei de deşert. Tânăra Daniela Jurj, originară din Lugoj dar stabilită în Irlanda a dat o mărturie celor prezenţi despre relaţia ei cu Dumnezeu, amintind de frumoasele perioade petrecute în adolescenţă la catedrala din Lugoj, la religie alături de Surorile Baziliene şi în cartierul „Mondial” prin diferite activităţi împreună cu Surorile de Caritate ale „Sfintei Ioana Antida”.

Dincolo de momentele formative nu au lipsit nici la această ediţie de campus clipele recreative, jocuri, plimbări ş.a.

În încheiere organizatorii campusului: Pr. Robert şi Dana Trubiansky, împreună cu tinerii participanţi aduc mulţumiri binefăcătorilor: P.S. Alexandru Mesian şi tuturor acelora care au facilitat financiar posibilitatea organizării ediţiei actuale de campus.

Credem că săptămâna de campus petrecută la Brebu Nou a oferit tinerilor prilejul de a avea parte de altfel de clipe dincolo de limitele „trasate” în viaţa de zi cu zi; clipe trăite într-un mod agreabil şi plăcut lui Dumnezeu.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.

page-amestecate - edit