În după-amiaza zilei de 17 februarie a.c., în organizarea Parohiilor Greco-Catolice din Lugoj, a ASTRU-lui Eparhial Lugoj şi a Parohiei Romano-Catolice Lugoj, în municipiul de pe Timiş a avut loc a doua ediţie a Carnavalului tinerilor catolici.
La eveniment au participat numeroşi tineri catolici de ambele rituri, în special cei care frecventează întâlnirile de cateheză organizate de parohiile catolice din oraş.
Carnavalul a avut un juriu din care au făcut parte: un preot greco-catolic, un preot romano-catolic, o soră din Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida din Lugoj, şi trei reprezentanţi ai tinerilor.
După parada măştilor şi a cuplurilor, s-au acordat premii pentru cea mai hazlie mască, costumul cel mai original, premiul I, II si III şi nu în ultimul rând, marele premiu.
Premiile au constat din cărţi cu tematică religioasă catolică, clowni de ceramică şi jucării de pluş. Fiecare premiant a primit şi câte o diplomă în semn de amintire a acestei a doua ediţii de carnaval. Premiile au fost donate atât de partea greco-catolică, cât şi de partea romano-catolică.
Ca urmare a celor două ediţii reuşite ale Carnavalului tineretului catolic de la Lugoj, deja se construieşte o tradiţie ca înainte de intrarea în Postul Mare, tinerii catolici lugojeni să aibă în fiecare an acest eveniment, la fel cum este el organizat şi în alte comunităţi catolice din lume.
FOTOGRAFII DE LA ACEST EVENIMENT SE GASESC PE SITE-UL www.tgcl.cnet.ro, MAI PRECIS AICI