Ca în fiecare an, şi anul acesta, sâmbătă 17 septembrie, la catedrala „Coborârea Sfântului Spirit”din Lugoj a avut loc deschiderea oficială a anului şcolar şi catehetic pentru tinerii şi copii care frecventează Biserica Greco-Catolică.

Programul a început cu o procesiune. Copii şi tinerii au pornit de la intrarea în Catedrală cu Sfânta Cruce până în faţa sfântului altar, unde pe o masă special amenajată au oferit în mod simbolic Sfânta Biblie, Manualul de Religie, Catehismul, tâmâie, lumânări, apă, şi Sfânta Cruce și nu în ultimul rând flori.

Sfânta Liturghie a fost pontificată de Prea Sfinţitul Alexandru, Episcopul Lugojului. Au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj şi Pr. On Ioan Pop, parohul catedralei. Lectori au fost teol. Narcis-Sorin Ardelean şi Lucian Mârza.

În Cuvântul de Învăţătură, Prea Sfinția Sa i-a îndemnat pe copii să fie modele printre ceilalţi oameni. A subliniat rolul catehezelor şi a orelor de religie pornind de la frumoasa Pildă a Semănătorului.

„Nu toate seminţele aduc roade” – a afirmat Prea Sfinția Sa – „numai seminţele care cad în pământ bun. Voi sunteţi pământ bun. Voi vă rugaţi zilnic, participaţi la prele de religie şi duminica participaţi la Sfânta Liturghie. Cei care nu se roagă, cei care fac păcate, care nu frecventează Sfânta Biserică duminica şi cei care nu învaţă religie sunt ca seminţele ce cad pe drum, între pietre sau între spini”.

În încheierea programului, după Sfânta Liturghie a avut loc un TeDeum. Prea Sfinţitul Alexandru a oferit fiecărui elev, câte o iconiţă. A sfinţit cu apă sfinţită obiectele oferite de copii şi pe toţi cei prezenţi în biserică.

Pentru tinerii și copiii din Lugoj orele de religie sunt ținute în timpul anului școlar de către Surorile Baziliene în fiecare sâmbătă la Casa Memorială „Ep. Ioan Ploscaru” de pe Str. I.P. Bănăţeanu, nr. 10.

Raimondo-Mario Rupp