Pe 6 septembrie s-au împlinit şase luni de când Mons. Emil Puni, fost provincial iezuit şi Vicar General Emerit al Episcopiei Greco-catolice de Lugoj” a trecut la cele veşnice. Slujba de înmormântare a avut la Biserica “Imaculata” din Deva, în ziua de 8 martie 2008.
Redăm în cele ce urmează, Cuvântul rostit la slujba funerară de către Rev. Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Mitrofan, econom BRU, fost rector al Institutului Teologic de la Blaj:
Preasfinţia Voastră, Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi,
Biserica este şi azi în sărbătoare: se celebrează slujba Sfintei liturghii şi se fac obişnuitele rugăciuni la care Cristos Domnul ne îndeamnă, „Rugaţi-vă neîncetat!”
Privind în jurul nostru, constatăm că de fapt cineva lipseşte dintre noi, cineva care de obicei anima toate acţiunile acestei parohii. Zic parohie dar mă gândesc la fiecare din cei prezenţi care faceţi parte din Trupul mistic al lui Cristos.
Învăţătura Catehismului ne spune din fragedă pruncie că Biserica are trei „straturi”: cea luptătoare, cea suferitoare şi cea biruitoare. Azi cel care şi-a schimbat locul în Biserică este Părintele Emil PUNI care s-a ascuns privirilor noastre aşa încât să ne rămână în amintire cu chipul pe care l-am întâlnit cu bucurie de atâtea ori. El completează acum rândurile Bisericii biruitoare şi ne susţine în peregrinarea noastră prin comuniune spirituală.
Nu-l găsim nici la altar, nici în confesional şi nici în biserică; sicriul său îl fereşte de ochii noştri curioşi. De fapt ce facem noi acum este o repetiţie; strămoşii noştri veniţi de peste Dunăre prin părţile acestea spun în înţelepciunea perenă a proverbului Repetitio mater studiorum, adică repetarea [este] mama înţelepciunii. La câte asemenea evenimente am participat noi din poate inconştienta curiozitate să vedem cum e să fii mort – adică mort pentru lumea aceasta. Şi asta pentru că fiecare din noi avem o zi când, vrem nu vrem, trebuie să facem pasul acesta.
Spuneam de la început că suntem într-o zi de sărbătoare. Mi-aduc aminte din scrierile Evangheliilor că după Înviere (sărbătoare spre care ne îndreptăm şi ne pregătim de pe acum) doi ucenici mergeau într-un sat din apropierea Ierusalimului – la Emaus, şi povesteau aprins despre Patima moartea şi învierea Domnului când, pe neaşteptate li s-a alăturat un călător care i-a ispitit despre ce vorbesc. Ei erau miraţi de neştiinţa sa asupra ultimelor întâmplări din cetate şi i-au explicat; dar El, călătorul i-a liniştit zicând „nu erau oare toate acestea prevăzute să se întâmple?” Aşa că ei s-au liniştit, iar la Frângerea pâinii când Isus Cristos s-a arătat lor şi s-a şi făcut nevăzut, au priceput totul, că aşa trebuia să se împlinească!
M-am gândit că pe urmele lor mergem fiecare din noi spre descoperirea sensului Învierii aşa că dacă prin Înviere a venit mântuire la toată lumea iar moartea s-a surpat, noi astăzi ne bucurăm că moartea nu mai are putere. Viaţa Părintelui Puni Emil intră astfel într-o nouă ipostază, a liniştii şi odihnei spre veşnicie.
Sunt convins că ne lipseşte Părintele PUNI. El, deşi nativ pe meleagurile mureşene, s-a naturalizat prin aceste părţi de când prin preajmă, la Toteşti, şi-a început noviciatul călugăresc în Societatea lui Isus, cum aţi văzut de atâtea ori că scria după numele său: S.J.
Lupta cea bună s-a luptat, şi iată, a lăsat Bisericii atâţia fii sufleteşti care astăzi vă continuaţi menirea creştină a rugăciunii şi convertirii. De fapt, măiestria sa, dobândită la înaltele şcoli de teologie din Olanda, Roma şi altele, le-a folosit multe zeci de ani – în perioada când Biserica noastră a fost prigonită şi scoasă înafara legii – fie în recluziunea detenţiei, pe unde s-a aflat iar apoi în confesionalele din Bisericile romano-catolice din Deva; şi acolo se ascundea de ochii iscoditori ai autorităţilor şi îşi execita măiestria sa de duhovnic.
În anii aceia am avut şi eu norocul, sau aşa a voit Dumnezeu, să-l am pe Părintele Emil de îndrumător sufletesc şi să-mi îndrept astfel paşii pe o direcţie anume. Mai târziu, după anii 1990, când „am ajuns mare pe la Blaj” mi-a trimis ucenici spre pregătire; cu mici ezitări, cei recomandaţi de dânsul au ajuns – după anii de frecuşuri şi bucurii de la Blaj, preoţi. Sunt preoţii care azi vă păstoresc şi dânsul se bucură să-i simtă în preajmă şi să-i cheme pe nume: Angelo-Narcis, Mihai, Ceciliu, Aurel, Sorin, Silviu, Mircea, Eugen, Nicolae sau Viorel, la acest ceas de rugăciune şi de împăcare. Simte aproape ochii înlăcrimaţi ai tânărului teolog Dan-Cristian Vişa, abia păşit pe băncile universităţilor.
Vă îndemn, înseninaţi-vă şi priviţi cu încredere la milostivirea lui Dumnezeu care ne-a pregătit o zi, fără nume, neştiută, în care ne cheamă la Sine, pentru că aşa a binevoit. Pregătirea pentru acea zi o constituie această continuă repetitio, cu care ne însoţim pe cei dragi pe drumul spre veşnicie. Confesionalul care o vreme a rămas pustiu va fi ocupat curând de un alt slujitor care să vă împace cu Dumnezeu şi să vă aducă liniştea sufletească în atâtea încercări ale vieţii.
Cuvintele neputincioase de adio nu acoperă ceea ce acum simţim fiecare din noi. Alături de recomandarea prin rugăciune pentru sufletul Fratelui nostru Părintele Emil făcută către bunul Dumnezeu de Preasfinţia sa Alexandru şi soborul de preoţi care i ne-am alăturat trebuie să aşezăm şi acest refren cu care închei Dor de PUNI. Amin.
P.S.: Cam aşa a fost cuvântul meu în seara de Vineri 7 martie 2008 la liturghia comemorativă pentru Părintele Emil PUNI urmată de Panihidă, la Deva. Celebrarea a fost făcută de P.S.Alexandru MESIAN, însoţit de preoţii: Angelo-Narcis POP – vicar general de Lugoj, Ceciliu MICU – protopop Simeria-Deva, Nicolae DIDI – paroh Turdaş, Mihai ENYEDI – paroh, Sorin SABO – paroh Deva, Eugen DAMIAN – paroh Hunedoara, Aurel RAFILIU – paroh, Viorel CODREA – paroh Cugir, Mircea COSTA – paroh, Silviu BINDEA – protopop Orăştie şi evident eu, care şi semnez spre aducere aminte.
Blaj, 12 martie 2008
Pr. Dr. Ioan MITROFAN
Alte titluri legate de Înmormântarea Pr. Emil Puni:
Întoarcerea la casa Tatălui a preotului iezuit Emil Puni
Înmormântarea fostului Provincial iezuit, Pr. Puni Emil
Mesajul PF Lucian la funeraliile Mons. Puni