În data de 10 noiembrie 2012, la Timişoara s-a desfăşurat întâlnirea Consiliului Director al AGRU Eparhial Lugoj. Lucrările s-au deschis cu o rugăciune a Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian – Episcop de Lugoj. După salutul preşedintelui AGRU dna Cristina Purice, Preasfinţia Sa a adresat participanţilor un cuvânt de învăţătură şi încurajare.
În cadrul întâlnirii, membrii Consiliului Director AGRU au formulat două propuneri pentru ocuparea funcţiei de asistent spiritual eparhial: Părintele Daniel Muntean (Asistent spiritual AGRU, Parohia „Sf. Iosif” din Timişoara), respectiv Monsenior Angelo Pop (Vicar General Eparhia de Lugoj).
Cu această ocazie a fost înmânată Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian Episcop de Lugoj scrisoarea cuprinzând cele două propuneri, urmând ca alegerea, respectiv numirea asistentului spiritual să fie făcută de către Preasfinţia Sa Episcop de Lugoj. De asemenea, s-a stabilit ca Adunarea generală eparhială AGRU să se desfăşoare în data de 13 aprilie 2013 la Lugoj.
Prof. Oana Ciobancan
Secretar AGRU Eparhial Lugoj
Mai multe fotografii se găsesc pe site-ul AGRU.ro şi pe pagina AGRU de pe Facebook.



