În data de 27 iunie a avut loc la Timişoara, în Aula Magna a Universităţii de Vest, lansarea în limba română a traducerii Bibliei în versiunea Vulgata. Au luat cuvântul IPS Nicolae Corneanu (Mitropolit ortodox al Banatului), ES Mons. Alexandru Mesian (Episcop greco-catolic de Lugoj), ES Mons. Dr. Virgil Bercea (Episcop greco-catolic de Oradea), Academician Eugen Simion (fost Preşedinte al Academiei) şi colectivul de istorici şi lingvişti care s-au ocupat de editare.
Întreaga asistenţă a fost emoţionată de cuvintele IPS Mitropolit Nicolae de apreciere la rolul Blajului în istoria poporului român şi la cuvintele de evocare a ES Mons. Episcop Dr. Virgil Bergea referitoare la împlinirea a 55 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului martir Ioan Suciu.
Cuvintele tuturor celor citaţi referitoare la această traducere a Bibliei şi la rolul Bisericii Blajului în istoria spirituală şi culturală a poporului român au fost cu atât mai apreciate cu cât vorbitorii aparţineau ambelor Biserici româneşti.
AGRU „Sf. Iosif”-Timişoara
Imagini de la eveniment se găsesc AICI


