În ziua de 8 aprilie, Parohia Bucova, din județul Caras-Severin, centrul Protopopiatului de Sarmisegetuza, a găzduit o serie de manifestări, care s-au încadrat în sfera misiunilor populare specifice perioadei Postului Mare.

Această zi, bogată în celebrări liturgice, a prilejuit printre altele, o slujbă de comemorare în cinstea tuturor eroilor din comunitate, care şi-au jertfit vieţile pentru apărarea patriei.

După Sfânta Liturghie, pontificată de Protopopul locului, Florin Trandafir Vasiloni, a urmat sfinţirea ramurilor de salcie, obicei tradiţional la Bucova. În după masa aceleiaşi zile, s-a celebrat în Biserica Parohială din Bucova Sfântul Maslu de obşte, cu participare a șapte preoţi din zonă. Protopopul locului, Pr. Vasiloni Trandafir Florin a fost însoţit printre alţii de către Pr. Prot. Preda Doinel Protopop de Haţeg; Pr. Homm Radu, Parohul de Caransebeș si Pr. Flavius Jurca, Paroh de Oțelu-Roșu. La acest serviciu au participat pe lângă credincioşii din Bucova şi credincioşi din Băuţar, acolo unde se află în lucru o altă Biserică greco-catolică.

La aceste celebrări au luat parte oficialităţi locale şi județene, în frunte cu Ion Mocioalca, Deputat în Parlamentul României. La sfârşitul zilei, a avut loc o agapă creştinească, spre bucuria credincioşilor prezenţi la aceste evenimente.

Pr. Vasiloni Trandafir Florin
Protopop de Sarmisegetuza
Paroh de Bucova