Miercuri, 22 octombrie 2014, în ziua comemorării liturgice a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, – prima de când a fost canonizat – cele două simboluri ale Zilelor Mondiale ale Tineretului au ajuns la Lugoj. După ce au fost primite, cu o zi înainte, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj, crucea şi icoana Sf. Fecioare Maria au ajuns în faţa catedralei lugojene în jurul orelor 13, de unde au fost purtate în procesiune de tineri şi aşezate în catedrală înaintea iconostasului. Alături de Crucea şi Icoana ZMT a fost adusă şi icoana Maicii Domnului de la Scăiuş care a lăcrimat în urmă cu 80 de ani. De-asemenea a fost aşezată şi o imagine cu PS dr. Ioan Bălan, fost episcop de Lugoj, unul din cei 12 episcopi martiri ai Bisericii Române Unite. La primirea Crucii şi a Icoanei ZMT au participat: PS Alexandru, Episcop de Lugoj, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General, pr. Ovidiu Neiconi, responsabil cu pastoraţia tineretului în eparhia de Lugoj, preoţii de la catedrala din Lugoj, un grup de tineri ai catedralei şi de la cateheză, Surorile Baziliene şi Surorile Caritate, precum şi alţi tineri şi credincioşi. După ce Crucea şi Icoana ZMT au fost aşezate în catedrală a avut loc un scurt program spiritual ce a constat din rugăciuni şi pricesne pe tema Crucii, apoi catedrala a rămas deschisă pe tot parcursul zilei.

De la ora 18 a avut loc rugăciunea Calea Sfintei Cruci condusă de pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei după care a urmat la 18.30 Sfânta Liturghie Arhierească. La final pr. Felix Roca, responsabil cu pastoraţia tineretului în dieceza de Iaşi şi cel care însoțește Crucea şi icoana a rostit un cuvânt despre Istoria acestor simboluri ZMT apoi a prezentat următorii paşi din pelerinajul lor prin ţara noastră şi în străinătate. PS Alexandru a mulțumit Părintelui Felix şi tuturor celor care au pregătit primirea Crucii şi a Icoanei la Lugoj. „Crucea” a spus PS Alexandru „înseamnă semnul răscumpărării, semnul prin care Cristos aduce mântuirea neamului omenesc, iar icoana cu Prea Curata Fecioară Maria semnifică și subliniază prezența ei de mamă, mereu lângă Fiul Său de-a lungul vieții sale pământești.”

Programul liturgic s-a încheiat cu rostirea rugăciunii de consfințire către Isus Cristos în faţa Crucii şi Icoanei ZMT, apoi cu rugăciunea de consfințire către Preacurata Fecioară Maria în faţa icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş.

* * *

După ce a parcurs un pelerinaj în Belarus, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, Crucea şi a Icoana ZMT a sosit în ţara noastră la 15 octombrie străbătând: Dieceza de Iași (15-16 octombrie), Arhidieceza de Bucureşti (17-18 octombrie), Arhidieceza de Alba Iulia şi Arhieparhia de Făgăraş şi Alba Iulia (19-21 octombrie). După Eparhia de Lugoj, pelerinajul simbolurilor ZMT va continua în Dieceza de Timişoara (22-24 octombrie), Eparhia de Oradea Mare şi Dieceza de Oradea (25-26 octombrie), Eparhia de Cluj-Gherla (27-28 octombrie), Eparhia de Maramureş şi Dieceza de Satu Mare (29 octombrie – 1 noiembrie).

* * *

În anul 1984 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a încredințat această frumoasă cruce de lemn tinerilor din întreaga lume; o cruce care să-i călăuzească să le îndrume paşii vieţii. În anul 2003, acelaşi sfânt papă, a dăruit tinerilor şi o copie a icoanei Sfintei Fecioare Maria venerată ca „Salus Populi Romani” în Bazilica „Sfânta Maria cea Mare” din Roma. Crucea tinerilor cât şi Icoana Sfintei Fecioare Maria sunt purtate în pelerinaj prin toate diecezele şi eparhiile ţării noastre ca semn de pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia, ce va avea loc în anul 2016.

Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.