Duminică, 31 ianuarie 2016, a fost o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea greco-catolică din Zorlenţu Mare, jud. Caraş-Severin, Protopopiatul Reşiţa. După o pauză de 68 de ani s-a reluat celebrarea Sfintei Liturghii greco-catolică.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. Gherghel Petrişor, parohul locului și de pr. Prot. On. Bendariu Aurel, Paroh la Doman.

Alături de credincioşii parohiei, la acest eveniment istoric au participat credincioşi din parohiile Reşiţa II, Doman şi Lugoj.

Predarea şi primirea bisericii si a casei parohiale s-a înfăptuit în ziua de 27 ianuarie de către o comisie, formată din pr. Ianchiş şi pr. Ilie Adrian Murariu, reprezentând Episcopia Ortodoxă a Caransebeşului, Monsenior Angelo Narcis Pop – Vicar General al Episcopiei Române Unite, Greco-Catolică şi Pr. Gherghel Petrişor – paroh al Bisericii Greco-Catolice din Zorlenţu Mare.

Acest fapt s-a concretizat datorită dialogului dintre Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Lugoj, reprezentată de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian şi Episcopia Ortodoxă a Caransebeşului, de Prea Sfinţitul Lucian Mic.

* * *

Parohia Greco – Catolică din Zorlenţu Mare a luat fiinţă în anul 1839, când o parte a locuitorilor comunei, în frunte cu preotul P. P. George Ţapu 1839 – 1862 s-au întors la Unirea cu Roma. Până la construirea bisericii, credincioşii au folosit o casă, transformată în lăcaş de cult.

În anul 1877, Episcopul Lugojului Victor Mihaly de Apşa donează bisericii suma de 30 de florini, pentru cumpărarea obiectelor de cult necesare desfăşurării cultului divin. Biserica a fost construită în anul 1901, având temelie de piatră şi ziduri din cărămidă.

Biserica este construită în stil baroc, având perimetrul de 16 m x 6,45 m x 6,75 m. A fost pictată în anul 1905 de pictorul Filip Matei din Bocşa. Iconostasul este sculptat de către Mezin Martin, locuitor al comunei cărăşene. Lăcaşul de cult a fost sfinţit în anul 1943 de către Episcopul Ioan Bălan al Lugojului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Şirul preoţilor care au păstorit Parohia Greco – Catolică Zorlenţu Mare de la înfiinţare până în anul 1948: Gheorghe Ţapu 1839-1862, Ştefan Belcea 1857, Gheorghe Vernica 1863-1865, Petre Roşiu 1865-1894, Cornel Iubaşiu1894-1896, Ioachim Crişan 1896-1905, Iosif Popa 1905-1914, Cornel Başiu 1914-1930, Aurel Grozescu 1930-1942, Cornel Vuc 1942-1948.

Mihele Bogdan Andrei – Raimondo-Mario Rupp

Mai multe fotografii se găsesc AICI.