Anul Sfintei Preoţii, declarat de Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, are ca punct de referinţă figura Sf. Ioan Maria Vianney, parohul ce a devenit model şi ideal nu numai pentru cei ce îndeplinesc oficiul sau misiunea de paroh, ci şi pentru toţi cei care se bucură de marele dar al preoţiei.

Întrucât în ziua de 4 august celebrăm memoria Sfântului Ioan Maria Vianney la Catedrala din Lugoj “Pogorârea Sfântului Spirit” va avea loc o seară de rugăciune dedicată memoriei acestui mare sfânt.

Programul serii este următorul:

17.45 Paraclisul Maicii Domnului
18.15 Sfânta Liturghie
18.50 Predica
19.00 Rugăciuni pentru preoţi şi pentru vocaţii la preoţie
19.05 Sfântul Rozar
19.30 Adoraţie (Un ceas cu Isus)
20.00 Binecuvântarea Euharistică
20.30 Rugăciuni pentru a primi indulgenţa plenară

 

 

Pr. Prot. On. Ioan Pop
Paroh Lugoj 1
”Pogorârea Sfântului Spirit”