Timp de aproape o săptămână am avut fericita ocazie de a poposi şi a ne ruga în câte o biserică reprezentativă a cultelor religioase istorice din oraşul Arad.

Tema de reflecţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din anul 2013 a fost luată din profetul Miheia, adresată poporului lui Israel: ”Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului?” (Miheia 6,6).

Marţi 22 ianuarie, după săvârşirea Dumnezeieștii Liturghii, la orele 18:00, a avut loc cea de a patra seară de rugăciune din cadrul Octavei de Rugăciune Ecumenică.

Au participat ca si invitaţi: IPS Dr. Timotei Seviciu Arhiepiscopul ortodox al Aradului, Protopopul ortodox Petcuţ Flavius, preotul ortodox sârb Milin Milovan; Preşedintele comunităţii evreieşti din Arad, domnul Schlesinger Ionel; preoţii reformaţi: Baracsi Levente (Arad-Centru), Czege Emeric (Arad-Gai) şi Ferencz Joja, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură; doi călugări franciscani din partea Bisericii Romano-Catolice; preoţii evanghelici Jakab Istvan (Arad-Centru) şi Gyurkczka Aurelia (Capela Penitenciar-Arad); preoţii greco-catolici Seviciu Sorin (Arad-Şega) şi Vorindan Radu (Arad-Centru) parohul şi Protopopul Aradului, şi, nu în ultimul rând, un număr impresionant de credincioşi de diferite confesiuni.

La finele programului, după binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, toată biserica a intonat cântecul: „Cu noi este Dumnezeu”.

Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au participat toţi invitaţii cultelor religioase din Arad.

A consemnat, Vorindan Radu
paroh, protopop de Arad şi consilier eparhial