! ICOANAEste cunoscut deja faptul că anul 2014 Eparhia de Lugoj l-a dedicat „Maicii Domnului de la Scăiuş”. Este un an jubiliar pentru că s-au împlinit 80 de ani de când o icoană a Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş (jud. Caraş-Severin) a lăcrimat de două ori: la 30 septembrie şi 15 octombrie 1934. Cazul a fost studiat încă de pe atunci, prin constituirea unei anchete din partea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, condusă de PS dr. Alexandru Nicolescu, Episcopul Lugojului, cu asistenţa rev. canonic dr. Ioan Marianescu şi a Cl. dr. Iuliu Raţiu, prim-notar consistorial în Lugoj, luându-se mărturii scrise sub jurământ, de la martorii oculari. Din anul 1935 s-au organizat anual pelerinaje la Scăiuş. Pelerinajele au încetat între anii 1948 şi 1989, perioadă în care a fost interzis cultul greco-catolic în România, dar au fost reluate după Revoluţia din 1989 din iniţiativa Arhiepiscopului Ioan Ploscaru.

În contextul realizărilor de la Scăiuş din acest an 2014, (construirea noii biserici şi a complexului spiritual), am avut bucuria să întâlnim un credincios localnic care a văzut lacrimile ce au curs din Icoana Maicii Domnului în toamna anului 1934, mai precis în ziua de 15 octombrie, când a avut loc a doua lăcrimare. Domnul Mircea Gheorghe Hoarcă are venerabila vârstă de 88 de ani iar la vremea aceea era un copil în vârstă de 8 ani. Dumnealui a dorit să dea o declarație oficială legată de împrejurările în care s-a aflat când icoana a lăcrimat pentru a doua oară. În acest sens, în ziua de 3 octombrie a.c. la locuinţa sa privată din Scăiuş, în faţa pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, notar ad casum[1] fiind pr. ic. stavr. Iulian Hasciar, parohul locului şi a d-lui arhivist Raimondo Mario Rupp, dl. Gheorghe Hoarcă a dat declaraţie luată sub jurământ despre această cauză.

Întrebat de pr. Alexandru cum a aflat de lăcrimarea icoanei, dl. Gheorghe a răspuns: «Eram în curtea şcolii, iar învățătorul întârzia la lecţii, noi am ieşit în curtea şcolii pentru a ne juca, în loc să stăm în casă. Ne jucam lângă grajduri, iar de acolo am putut vedea uşile de la biserica slovacă deschise, atunci dintr-o dată am încetat să ne mai jucăm, pentru a vedea cine vine sau cine iese. Cantorul Turchineac, a venit de la el acasă direct la noi, la copii certându-ne pentru faptul că de ce ne-am dus să deschidem uşile la biserică? Noi am răspuns: „Mă rog, Domnule Turchineac, nu noi am deschis uşile şi nici nu am văzut nimic.” Atunci el s-a dus la vecina care era vis-a-vis de biserică să întrebe dacă cumva ne-a văzut jucându-ne lângă biserică. Vecina i-a spus, că noi copiii, nu am fost pe târnaţul bisericii şi nici în faţă. În acelaşi timp, două femei care vorbeau în poarta casei lui Andru au fost întrebate de Dl. Turchineac dacă au fost cumva la biserică, ele spunând că nu au văzut pe nimeni. Atunci Dl. Turchineac s-a dus la biserică şi a aruncat o privire înăuntru, pentru a verifica dacă cumva copiii, nu au spart sau umblat pe acolo. Din nou, a venit la femei şi la noi copiii pentru a ne întreba dacă nu cumva a fost crâsnicul pe acolo şi a lăsat uşa bisericii deschisă. Atunci Dl. Turchineac, a intrat din nou în biserică şi a strigat în gura mare către părintele Craşovan: „Părinte! Părinte! veniţi fuga până aici!”. Părintele a ajuns repede şi Dl. Turchineac i-a arătat icoana lăcrimând, zicând: „Părinte, Maica Precistă lăcrimează!”. Părintele a ieşit în pragul bisericii şi le-a chemat pe femeile din poartă: „veniţi de vedeţi că plânge Maica Precistă în Biserică!”. Iar noi copiii, când am auzit, ne-am dus în faţa bisericii grămadă, liniştiţi ca să vedem şi noi cum lăcrimează icoana. Atunci părintele Craşovan, a ieşit din biserică şi ne-a pus doi câte doi, frumos în rând şi ne-a zis: „Haideţi copii să vedeţi şi voi cum plânge Maica Precistă!”. Când noi am intrat, icoana avea deja lacrimi pe ambii obraji, până în zona pomeţilor. Se vedea dâra de apă ieşind din ochi, iar pe obraji, lacrimile erau de mărimea unui bob de grâu, de o culoare transparentă curată.[2]»

Dl. Gheorghe afirmă că a văzut lacrimile cu ochii lui: «Dl. Turchineac stătea în partea dreaptă a icoanei, iar preotul ne dirija pentru a merge frumos spre icoană. Noi, doar am trecut prin faţa icoanei şi se vedea clar cum erau două dâre de lacrimi, care curgeau în jos şi se opreau pe obraz sub forma unui bob de grâu. Icoana era închisă în rama ei de sticlă. În timp ce noi eram în biserică, a apărut învăţătorul Totir şi ne-a întrebat aspru ce căutăm noi acolo? Atunci părintele Craşovan, i-a explicat că el ne-a chemat acolo, pentru ca să vedem cum plânge Maica Precistă, invitându-l şi pe el să vadă. Atunci, învăţătorul ne-a spus să ne luăm cărţile şi să plecăm acasă. Preotul, atunci ne-a zis să mergem în tot satul şi să spunem la toată lumea că Maica Precistă din biserica slovacilor plânge. Noi, ne-am dus şi am început să spunem la toata lumea. Lumea, puhoi din tot satul, mergea într-acolo de nu mai încăpeau de drum[3]».

Întrebat de pr. Alexandru ce sentimente a trăit, dl. Gheorghe a răspuns că: «l-a cuprins o frică mare şi lumea vorbea de un posibil război, despre cum Germania ar avea intenţia unui război.»[4]

Dl. Gheorghe Hoarcă crede că miracolul de atunci «a fost un semn să devenim mai buni, să ne apropiem de credinţă, de Dumnezeu, deoarece au urmat două perioade grele: Al Doilea Război Mondial, iar apoi comunismul. Cel mai dureros în comunism era că nu ni se permitea să mergem la biserică. Activiştii de partid umblau prin sat cu lista pentru a verifica care copii au fost la biserică, dându-le note proaste, interzicându-le să mai meargă la petreceri sau interzicându-le alte drepturi[5]».

Miracolul lăcrimării icoanei de la Scăiuș a fost poate cel mai verificat miracol de la acea vreme şi drept dovadă stau declarațiile celor 144 (150) de martori oculari luate sub jurământ.

Scăiuşul a devenit din 27 septembrie 2014 – data sfinţirii noii biserici – Sanctuar marian de pelerinaj al Eparhiei de Lugoj cu titlul „Maica Domnului Apărătoarea Noastră” unde se pot oficia toate Sfintele Sacramente și credincioșii pot veni să se roage.

Toate sărbătorile mari de peste an care o comemorează pe Maica Domnului: 25 martie – Bunavestire, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 8 septembrie – nașterea Maicii Domnului, 21 noiembrie – intrarea Maicii Domnului în biserică și 8 decembrie – Neprihănita Zămislire, sunt considerate ca sărbători speciale sau de hram ale acestui sanctuar.

Text şi fotografii: Raimondo-Mario Rupp


[1] Decret de numire Notar ad casum nr. 7/03.10.2014, emis de rvs. pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Episcopiei de Lugoj;
[2] Sesiunea I: Depoziţia martorului Gheorghe Hoarcă, prot. nr. 8/03.10.2014, întocmit de rvs. pr. Alexandru Ploştinaru;
[3] Ibidem p. 2;
[4] Ibidem p. 2;
[5] Ibidem p. 3.