În data de 11.02.2009 a avut loc, şi la Deva, ziua de post şi rugăciune decretată de către Prea Fericitul nostru Arhiepiscop Major Lucian. La Sfânta Liturghie celebrată la ora 10.00 s-a dat citire apelului Prea Fericirii sale de a implora ajutorul lui Dumnezeu pentru a lumina mintea conducătorilor noştri de Stat de a nu pune în discuţie o astfel de lege care ar dăuna dezvoltării şi edificării Bisericii noastre, dacă nu, chiar desființarea ei. După terminarea Sfintei Liturghii s-a continuat cu Calea Sfintei Cruci; Adoraţie Euharistică (Un ceas cu Isus); Acatistul Maicii Domnului culminând cu recitarea sfântului Rozariu (toate misterele). 

Tot în această zi s-a celebrat în parohia noastră şi ziua mondială a bolnavului. Cu această ocazie, asociaţia medicilor catolici din Deva, reprezentată de domnul doctor Gheorghe Budău a acordat credincioșilor din parohia noastră şi nu numai, un consult gratuit. Din punct de vedere spiritual începând de vinerea trecută (prima vineri din lună) s-a acordat asistenţă spirituală credincioşilor din parohia noastră, în special celor bolnavi la domiciliu. În zilele care au urmat, în fiecare seară, înainte de Sfânta Liturghie celebrată la ora 18.00, s-a recitat Rozariul pentru bolnavi. Ieri 11 februarie la ora 18.00 s-a celebrat Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi, dar, şi pentru toţi credincioșii parohiei. 

Fie ca bunul Dumnezeu să lumineze pe toţi aceia care ne conduc să îşi aducă aminte şi de noi, iar celor în nevoi – în boli şi chinuri – să le cerem de la Cristos uşurare, vindecare, iar celor care au trecut de la noi şi le cerem odihnă şi fericire veşnică. Amin.

Sabo Ioan Sorin
preot paroh

Fotografii de la acest eveniment se găsesc aici.