În săptămâna 21-28 octombrie, cu prilejul „Zilelor Acţiunii Catolice”, grupurile laicale din parohiile timişorene au organizat diverse activităţi specifice.
„Zilele Acțiunii Catolice” în Eparhia de Lugoj pentru toate asociaţiile laicale din eparhie a debutat cu Pelerinajul anual la Bocsig condus de P.S. Alexandru Mesian episcopul Eparhiei Lugojului, care a fost programat anul acesta la începutul perioadei Zilelor Acţiunii Catolice, respectiv în prima duminică. Această parohie este cunoscută pentru viaţa Rafilei Găluţ care a purtat rănile Mântuitorului până la moartea ei în anul 1939, stigmate confirmate de Comisia de preoţi şi medici numită de episcopii Alexandru Nicolescu şi Ioan Bălan. După slujba de la biserica parohială din Bocsig, pontificată de P.S. Alexandru, a urmat procesiunea la cimitirul din localitate, unde se găsesc rămășițele pământești ale Rafilei Găluț. La mormântul acesteia s-a oficiat un Parastas pentru sufletul ei.
În această săptămână de promovare, în parohiile din Timişoara, au avut loc diferite activități de formare, liturgice, culturale și recreative.
Astfel, tinerii ASTRU din Timişoara au avut următoarele activităţi:
-
grupul ASTRU „Sfântul Iosif” a propus pentru ziua de miercuri, 24 octombrie, o seară de rugăciune şi adoraţie în care au dat răspunsurile la sfânta Liturghie celebrată de pr. Răzvan Oprişa şi au animat adoraţia euharistică; -
grupul ASTRU „Sfânta Maria Regina Păcii” a animat o adoraţie euharistică în deschiderea şi încheierea „Zilelor Acţiunii Catolice”, au propus o cateheză ţinută de pr. Valentin Danciu (luni, 22 octombrie) şi au condus rugăciunea „venerarea Sfintei Cruci” (vineri 26 octombrie).
Grupul AGRU „Sfântul Iosif” a propus şi în acest an câteva activităţi pentru „Zilele Acţiunii Catolice”.
Duminică 21 octombrie 2012, de la orele 10, a avut loc deschiderea „Zilelor Acțiunii Catolice”. Acest eveniment a coincis cu terminarea lucrărilor de reparații imperios necesare, spațiul regăsindu-şi parțial frumusețea de altădată. Părintele paroh, Daniel Muntean asistent spiritual AGRU „Sf. Iosif”, în cuvântul de învăţătură, a amintit continua confruntare între lumea văzută şi cea nevăzută, între Lumina şi forțele întunericului.
Marţi, 23 octombrie 2012, părintele paroh Daniel Muntean, a evocat în prima parte, personalitatea Cardinalului Alexandru Todea, la 100 de ani de la naștere şi 10 ani de la trecerea la cele veșnice. Părintele a amintit date biografice din viața cardinalului Todea, evocând mai ales perioada de tristă amintire când a fost încarcerat, umilit, bătut dar de neclintit în credință şi iubirea faţă de Dumnezeu. Acea perioadă din istorie s-a răsfrânt şi asupra familiei din partea mamei a părintelui Daniel Muntean. În partea a doua a expunerii, părintele Daniel a amintit cu deosebită emoție, momentele în care a avut bucuria să fie prezent în preajma cardinalului Alexandru Todea în anii 1990, 1991 şi atunci când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea ne-a vizitat ţara. Cardinalul Alexandru Todea, alături de Înalt Prea Sfințitul Ioan Ploscaru şi de profesorii din facultate, sunt pentru părintele Daniel, modele, adevărate valori spirituale, intelectuale şi morale datorită cărora Biserica noastră rezistă.
Joi, 25 octombrie 2012, după Sfânta Liturghie, părintele protopop şi consilier eparhial Nicolae Ovidiu Teodorescu, a susţinut conferinţă cu tema „Poarta credinţei” o temă generoasă, dezvoltată pe baza scrisorii apostolice a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Scrisoarea este împărţită în 15 paragrafe, după gândurile pe care Sf Părinte doreşte să ni le împărtăşească, ne îndeamnă să fim mărturisitori şi misionari la noi acasă. Comoara nepreţuită este credinţa noastră în relaţia cu Isus Cristos, această credinţă trebuie propovăduită Sfântul Părinte atrage atenţia asupra faptului că avem în spate 2000 de ani de creştinism. Sunt 20 de ani de la promulgarea catehismului.
În Duminica din 28 octombrie 2012, programul „Zilelor Acţiunii Catolice” din parohia „Sfântul Iosif” din Timişoara, s-a încheiat într-un mod deosebit. Am răspuns cu bucurie la onoranta invitaţie a părintelui protopop on Ioan Chişărău, parohul bisericii „Regina Păcii” Timişoara pentru a vorbi despre necesitatea înfiinţării AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi). D-na Nicolina Lupu, preşedinta AGRU „Sf. Iosif” a citat din discursul ţinut de către Preasfinţia Sa episcopul Alexandru Nicolescu cu ocazia înfiinţării asociaţiei în eparhia de Lugoj în anul 1930. „Sfântul Părinte (papa Pius al XI-lea n a) a declarat că Acţiunea Catolică îi este scumpă ca lumina ochilor. Cred că acest interes al Sfântului Părinte se răsfrânge şi asupra Acţiunii Catolice din România, în special asupra AGRU-lui nostru”. În altă parte a discursului se continuă astfel: „E nevoie să se realizeze ca pe vremea apostolilor, toţi cei buni, devenind apostoli toţi cei ce-l iubesc pe Domnul şi Legea Lui şi să sară în ajutorul preoţimii pentru ca să se reclădească zidurile Ierusalimului creştin în mijlocul celor răscumpăraţi cu mare preţ”. În continuare d-na Nicolina a dat foarte pe scurt exemple din activitatea parohiei „Sf. Iosif” în domeniul cultural prin invitarea unor personalităţi, prin lansări de carte, comemorarea înaintaşilor. De-asemenea d-na Nicolina a amintit şi despre acţiunile de caritate pe care AGRU le întreprinde.
* * *
Evenimentul național „Zilele Acțiunii Catolice” ne dă prilejul în fiecare an să reflectăm la modalitatea de implicare a laicilor în viața Bisericii fiind totodată și o ocazie de promovare a Acțiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local.
Raimondo-Mario Rupp


