În perioada 20-22 iulie a avut loc întâlnirea tinerilor catolici la Vişeul de Sus, cu tema „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (Col 2,7) unde au participat tineri din cinci parohii: Onceşti, Strâmtura, Vişeul de Sus, Ieud şi Bârsana, dornici de a-şi îmbogăţi viaţa spirituală şi de a-şi întări rădăcinile în Cristos, sub îndrumarea preoţilor Grigore Ţiplea şi Vasile Florea, şi a surorilor Rodica şi Elena.
Aşa cum copacii care cresc împreună au structura îndreptată spre cer, aşa şi noi aprofundând tema întâlnirii ne-am putut îndrepta inimile spre Dumnezeu şi întări în credinţă. Întâlnirea a debutat cu un joc de cunoaştere, la sfârşitul căruia am aflat mai multe lucruri unii despre ceilalţi, apoi au urmat alte prezentări prin intermediul cărora ni s-a explicat ce înseamnă „a crede”, ” a avea credinţă”.
A doua zi a început cu Sfânta Liturghie, urmată de cateheza susţinută de pr. Vasile Florea, în urma căreia am reuşit să aflăm lucruri noi despre ceea ce înseamnă credinţă cum ar fi : „Credinţa este un dar gratuit al lui Dumnezeu pentru noi …”; „Credinţa înseamnă să ne încredinţăm lui Dumnezeu, să-L lăsăm pe El să hotărască pentru noi, să conlucrăm cu El şi să fim atenţi la semnele pe care El ni le trimite…„; „Credinţa înseamnă transformare…”; „Credinţa este un act uman…” După această cateheză a avut loc o meditaţie personală, iar apoi ne-am organizat pe echipe, am dezbătut şi reprezentat prin desene părţi din mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului Catolic, Madrid 2011. Tot în această zi am urmărit şi filmul „Amish Grace” care pentru noi a fost o adevărată lecţie de credinţă, de iubire şi de iertare. Seara s-a încheiat cu adoraţie, prilej cu care am putut să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că e mereu alături de noi.
Ultima zi a început cu explicarea părţilor Sfintei Liturghii de către părintele Grigore Ţiplea, urmată de Liturghia propriu-zisă şi continuând cu un moment de meditaţie personală în natură, tocmai pentru că frumuseţea naturii relevă frumuseţea şi prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, am realizat pe echipe un spot publicitar, în care am încercat să îi convingem pe ceilalţi despre frumuseţea credinţei/frumuseţea lui Dumnezeu. În aceste zile, noi tinerii am avut ocazia să ne spovedim, să reîntărim relaţia cu Dumnezeu; am mai avut parte şi de un foc de tabără, cântece şi jocuri distractive.
Întâlnirea s-a încheiat cu impresii din trăirile tinerilor:
- „Îmi doresc foarte mult ca din această experienţă să fiu mai puternică şi mai aproape de Dumnezeu…” (Cristina Andreica,Vişeul de Sus)
- „…a fost o experienţă foarte frumoasă, interesantă dar şi benefică în acelaşi timp.” (Corina Dobrican, Ieud)
- „Sper că o să fim mai tari în credinţă după aceste zile.” (Ioana Giurgi, Strâmtura)
- „Participarea la această întâlnire reprezintă un moment de apropiere de Dumnezeu, linişte sufletească…” (Marius Navadarscki, Vişeul de Sus)
- „Mulţumim preoţilor şi surorilor care au fost alături de noi…” (Maria Iura, Bârsana)
- „Dumnezeu este mereu în prejma noastră, trebuie doar să-i dăm voie să intre în inima şi sufletul nostru şi cu siguranţă vom avea numai de câştigat…” (Maria Bercea, Bârsana)
În încheiere mulţumim în primul rând lui Dumnezeu pentru aceste zile minunate, bogate în haruri spirituale, preoţilor Florea Vasile şi Ţiplea Grigore şi, nu în ultimul rând, surorilor Rodica şi Elena, pentru tot efortul depus ca această întâlnire să dea roade. Bunul Dumnezeu, Maica Sfântă, toţi îngerii şi toţi sfinţii din cer să ne binecuvânteze, să continuăm pe acest drum al întâlnirilor, să transmitem şi altora ceea ce am primit în dar. Fiţi tari în credinţă precum o piatră ce nu poate fi sfărâmată!
Maria Bercea şi Irina Rednic
