Când le povestești oamenilor din România despre cercetășie, cei mai mulți vor avea în minte imaginea unei fete simpatice în uniformă care îți bate la ușă, cu un zâmbet radiant, pentru a vinde prăjituri sau a unor tineri in uniformă cercetăşească care ecologizează natura. Aceasta este concepția larg răspândită – în mod superficial însușită de o parte a populației datorită curentelor de cultură americane, a ceea ce înseamnă să fii cercetaș. Departe de a fi doar o formă asociativă cu rol recreațional sau utilitar, cercetășia își propune să ofere o educație complementară școlii, prin joc și aventură, și să transmită valori fundamental umane şi creştine participanţilor la activităţi.

Asociația Cercetașii Munților include grupuri, din diferite orașe ale țării, printre care se numără Baia Mare, București sau Cluj-Napoca, iar fiecare grup este împărțit în unități pedagogice, grupe de tineri, repartizaţi pe criterii de vârstă. Astfel, se disting grupele de vârsta între 7-12 ani, 12-17 ani și 17-24 ani -băieți şi fete.

Grupul “Sfântul Gheorghe” din Baia Mare, înființat acum mai bine de 21 de ani, la iniţiativa unor tineri şi preoţi greco-catolici, încurajați de Preafericirea sa Lucian Cardinal Mureșan, pe atunci episcop greco-catolic de Maramureș, astăzi este coordonat de tânăra familie Adrian şi Luciana Mureșan și însumează un număr de aproximativ 160 de copii și tineri. Activităţile cu copii se desfășoară în mod regulat, o data la 2 săptămâni, completate de trei mari activități : tabăra de iarna, tabăra de primăvara și tabăra de vară. Coordonatorii, echipele şefilor, compuse din tineri și tinere cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, se reunesc săptămânal pentru a se forma, a face bilanțul activităților încheiate şi a pregăti activităţile următoare, știind că pentru reușita este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și că autoritatea educativă este dată de exemplul personal, de competenta si abilitățile practice, de abilitatea de a comunica, dar mai ales de dragostea și timpul acordate fiecărui copil.

Asta s-a întâmplat și în weekendul din 25-26 mai la cabana Ocolului Silvic de la Apa Sărată unde, pe parcursul a două zile, cei 20 de lideri cercetași s-au întâlnit cu un dublu scop: de a se forma, participând la o sesiune specială de formare – pregătită de pr. dr. Angel Zareczki, asistentul spiritual, pe de-o parte, și de a finaliza pregătirea activităților pentru această etapă, știind că momentul central al anului cercetășesc îl constituie taberele de vară, pe de altă parte.

În prima parte a sesiunii de formare, după o scurtă introducere, cei 20 de șefi cercetași au fost împărțiți în 4 echipe de lucru și fiecare echipă a efectuat o cercetare cu temă diferită, pe baza unor studii științifice de psihologie, pedagogie, credință creștină, știinţe sociale și leadership. A doua parte a sesiunii a constat în prezentarea și dezbaterea celor 4 teme într-un mod extrem de original căci, la finalul dezbaterilor, fiecare echipă a trebuit să sintetizeze și să prezinte tema altei echipe! Un exercițiu dinamic care a format și testat în acelaşi timp perspicacitatea, originalitatea, flexibilitatea și fraternitatea participanților, dublate de capacitatea de a se organiza și reorganiza într-un timp extrem de scurt. Pregătirea activităților cercetășești este necesară liderilor cercetași pentru a-i educa pe membrii încredințați lor, copiii si tinerii mai mici decât ei, precum și pentru formarea lor pentru viață, cu activitățile și provocările ei, învățându-i sa se adapteze mereu unei lumi în continuă schimbare și în același timp să păstreze, să trăiască și să propună valorile și principiile care construiesc omul și finalitatea lui ultimă: Împărăția Cerurilor.

Urmând învățăturile filozofului grec Aristotel, “O coarda prea întinsă se rupe, iar o coardă prea slabă nu vibrează așa cum trebuie” cercetașii au echilibrat munca de cercetare educativă cu un moment de profundă trăire spirituală, prin participarea la Sfânta Liturghie și, la ceas de seară, printr-un moment de destindere de karaoke, în care cei mai buni au fost premiați.

Pentru Tabăra de Vară, activitatea cea mai complexă a cercetășiei, munca începe chiar la finalul taberei precedente, adică cu un an înainte, analizându-se reuşita activităţilor desfăşurate în cele 10-12 zile de tabără, precum şi nivelul de progres al fiecărui copil, pentru a se stabili mai apoi activităţile tehnico- educative de desfăşurat de-a lungul anului ce urmează și stabilindu-se, împreuna cu fiecare copil, etapa următoare vizată pentru progresul personal. Proiectului de Tabără (DST-ul) cuprinde toate detaliile logistice, pedagogice si financiare ale taberei. Specific cercetășiei este formarea personalizată a tinerilor, umană și creștină, în funcție de tipul de caracter şi personalitatea fiecăruia, ajutaţi fiind să învețe să progreseze continuu şi să tindă către idealuri înalte, pentru care să muncească corect, continuu, şi unii cu alții, într-un spirit de iubire creştină și acceptând sacrificiile necesare pentru atingerea unor idealuri înalte.

Ca și anterioarele weekenduri de formare, și acesta a fost unul fructuos din toate punctele de vedere: liderii cercetaşi au primit o formare specializată de la persoane abilitate, au muncit împreună, s-au rugat împreună, au împărtășit cunoștințe și opinii, au socializat și s-au îmbogățit reciproc, devenind din ce în ce mai mult – așa cum Jon R. Katzenbach și Douglas K. Smith le numesc în “The Wisdom of Teams”- membrii ai unor echipe de înaltă performanță, echipe care formează o comunitate în continuu progres, în care bogăţia spirituală şi competenţele fiecăruia devin bogăţia tuturor şi care au ca ţintă să servească cât mai bine pe Dumnezeu, şi pe aproapele, pe copiii încredinţaţi lor spre educare”.

Ionuț Rus – Patricia Belcin, membri în echipa şefilor

DSC01884

DSC01888

DSC01907