În tradiţia Bisericii centrul spiritualităţii îl constitue Sfânta Scriptură şi Sf. Liturghie, unde creştinul se hrăneşte şi adapă ca la un izvor de apă limpede, curată şi transparentă, pentru a lua puterea necesară în misiunea sa de marturie a credinţei. Dincolo de aceste izvoare, cultul faţă de cei „adormiţi în Domnul”, are un rol important şi acest lucru se poate vedea foarte bine în dorinţa de a celebra Parastasul pentru cei dragi care nu mai sunt printre noi. Acest lucru se face cu multă dragoste şi respect .
Duminică 18.08.2012 comunitatea greco – catolică din Ieud a avut parte de o mare sărbătoare, fiind prezenţi la celebrarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii nouă preoţi, fii ai satului. Aceștia au binevoit a răspunde invitaţiei părintelui paroh Ioan Costin de a se întâlni şi de a marca comuniunea existentă între preot şi comunitatea în care s-au născut, au crescut şi s-au format din punct de vedere creştin, făcând primii paşi pe drumul Preoţiei.
După Sfânta Liturghie în prezenţa sutelor de credincioşi şi a patru localnici supravieţuitori ai închisorilor comuniste, s-a celebrat la casa Muzeu Dunca din localitate un Parastas de Pomenirepentru eroii martiri ai acestei comune, decedaţi în închisorile comuniste sau executaţi în munţii din apropiere. Slujba de pomenire a devenit o poartă, un spaţiu de întâlnire prin care cei plecaţi au revenit în memoria fraţilor, prietenilor, cunoscuţilor, privind parcă de undeva, de sus. Credem că însuşi Domnul şi-a plecat privirea spre gândul pios de amintire şi rugă.
Avem speranţa că fiecare dintre cei prezenţi s-a întors acasă cu un sentiment curat şi de speranţă în viaţa veşnică .
Pr. Paroh Ioan Costin


