clip_image0029 Mai 2009… Multă Lumină… Pelerini ce pornesc în rugăciune de la închisoarea din Sighet, spre Cimitirul de la periferia oraşului… Acolo unde se odihnesc – în morminte anonime – martirii… Morţi pentru credinţa lor… Sămânţă căzută în pământ roditor… Forţa noastră de înnoire pe linia ascendentă a vieţii…

„Episcopii-n lanţuri cu crucea pe umăr,
ca Tine Isuse-s discipolii Tăi:
Apostoli în jertfă, chemare şi număr
dar fără să aibă vreun Iuda-ntre ei”…
(Ioan Ploscaru, Episcop Greco-Catolic, Pentru Tine Doamne, Cruci de gratii)

Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) îi comemorează în fiecare an pe cei care au reuşit să strige din tăcere, sperând în iubire, chiar şi atunci când durerea i-a copleşit… Şi nu au trădat!…Astfel, Sfânta Liturghie, pontificată de Arhiepiscopul Major Lucian Mureşan a fost oficiată împreună cu Arhierei şi preoţi catolici din ţară (Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean, Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Preasfinţia Sa Jeno Schonberger, Monseniorul Florian Gui – vicar general de Oradea, Monseniorul Simion Ilieş – vicar general de Baia Mare şi Monseniorul Ioan Fărcaş – vicar mitropolitan).

Celor aproape 100 de preoţi li s-au alăturat măicuţe şi călugări din diverse congregaţii greco şi romano-catolice din România şi Italia, precum şi diferite asociaţii religioase, cum ar fi AGRU Maramureş. Au fost prezenţi peste o mie de pelerini, veniţi din întreg Maramureşul (inclusiv din dreapta Tisei), din judeţele învecinate sau din diferite colţuri ale ţării.

Demnă de remarcat a fost prezenţa grupului de tineri pelerini care, de zece ani încoace, în luna august, străbat pe jos 150 km (pornind din Bădăcin – satul lui Iuliu Maniu – ca să ajungă la Sighet – la locul destinat pelerinajului anual) oferind un timp special de renunţare la tot ce e lumesc, în favoarea jertfei şi aprofundării Cuvântului lui Dumnezeu – prin meditaţii, cântece religioase şi rugăciuni, sub atenta îndrumare a iniţiatorului – părintele Florian Gui… iar în majoritatea parohiilor întâlnite pe traseul lor primesc mâncare caldă, apar noi prietenii şi se face, de asemenea, schimbul de trăire creştină…

Datorită acestui sacrificiu de sine credincioşii catolici au devenit beneficiari ai acestui loc sfinţit de sângele fidelilor şi l-au numit cimitirul celor consideraţi martiri… Pelerinajul din august a.c. va avea în vedere, pe lângă recunoştinţa datorată ierarhilor noştri martiri şi intenţia Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea, de rugăciune pentru noi vocaţii, deoarece din 19 iunie 2009 începe Anul Sacerdotal…

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne trimită Binecuvântarea Sa!

12 mai 2009,
AGRU Maramureş