În data de 1 octombrie a avut loc, la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, Adoraţia Mondială a Copiilor animată de copiii din clasele primare ale Liceului Greco-Catolic şi de grupul Dominic Savio de la Mănăstirea Franciscană Maica Domnului.
Această adoraţie a avut ca scop unitatea în rugăciune cu copiii din întreaga lume, rugăciunea pentru propria familie şi desigur pentru creşterea lor în credinţă. Copiii au înălţat rugăciuni şi cântări de slavă lui Isus, cerând haruri pentru familie, şcoală, profesori, prieteni şi pentru Biserică. Cei mai mici, fiind la început, au adus desene făcute de mânuţele lor, pe care le-au depus la picioarele lui Isus. Chiar dacă uneori şi-au mai pierdut răbdarea, credem că Isus a binecuvântat inimile lor şi roadele se vor vedea în timp.
Ne bucurăm că bunul Dumnezeu ne-a ajutat să organizăm şi această a doua ediţie, iar acolo unde noi, ca oameni, nu ajungem cu siguranţă Isus va trimite harurile sale. (Biroul pastoral al Episcopiei de Oradea)


