Aseară, pe Dealul Ciuperca, zeci de credincioşi au refăcut drumul parcurs de Isus pe Golgota. „Calea Crucii”, cu cele 14 staţiuni, de la judecată şi condamnare la moarte, trecând prin cele trei căderi sub greutatea crucii şi prin pironire, moartea pe cruce şi înmormântare, s-a bucurat şi de prezenţa P.S. Virgil. Participanţii au intonat cântece religioase şi s-au rugat pentru mântuirea sufletelor lor.

Itineriarul pe care alaiul l-a parcurs în timpul participării la Calea Crucii a pornit din Parcul Brătianu, continuând traseul simbolic până pe Dealul Viilor.

Evenimentul a fost organizat de părinţii franciscani de la Mănăstirea Maica Domnului, cu sprijinul grupului de tineri „Allegria” al parohiei.

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea

imagine

imagine

imagine

via EGCO.ro