Odată cu punerea în executare a Deciziei Curţii de Apel Oradea prin care s-a dispus accesul zilnic în Biserica din Vintere a comunităţii greco-catolice pentru desfăşurarea activităţilor religioase, începând cu data de 30 noiembrie s-a celebrat zilnic Sfânta Liturghie. Astfel, vineri, sâmbătă şi duminică, credincioşii greco-catolici s-au bucurat, după 64 de ani, de posibilitatea de a se ruga în Biserica construită de către strămoşii lor între anii 1871-1878. Biserica a fost construită în stil baroc cu sprijinul unei echipe de meşteri italieni.

La iniţiativa parohiei române unite cu Roma, greco-catolică din Vintere, s-a propus ca ambele comunităţi să poată celebra sfintele slujbe în unica biserică din localitate, slujirea alternativă fiind o soluţie practică şi necesară în acelaşi timp. Prima duminică în care credincioşii greco-catolici au avut posibilitatea de a reintra în biserică a fost una emoţionantă, cu toate că presiunile pshihologice la care au fost supuşi aceştia au fost dintre cele mai mari. După cuvântul de învăţătură, pr. Florin Jula, parohul greco-catolic din Vintere, a mulţumit Bunului Dumnezeu şi Preacuratei Fecioare Maria pentru acest dar minunat. Dacă în urmă cu şase luni nimeni nu credea că este posibil ca să se reintre în biserică, iată că devoţiunile la Sfântul Anton şi Sfânta Rita au ajutat ca dorinţa credincioşilor să se materializeze.

La Sfânta Liturghie a participat şi Lucia Silaghi, fiica părintelui Iosif Dejeu, ultimul preot greco-catolic din Vintere, care a fost scos cu forţa din biserică în anul 1948. Menţionăm că în Vintere s-a născut în anul 1914 Episcopul Iuliu Hirţea. Acesta condus Episcopia de Oradea după moartea preasfinţitul Valeriu Traian Frenţiu până în anul 1978. Comunitatea greco-catolică din Vintere doreşte ca să trăiască în pace şi armonie cu comunitatea ortodoxă, toate demersurile făcute până acum dovedind acest lucru.

Consiliul Parohial al Parohiei Vintere
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine