Asociația Cercetașii Români Uniți a organizat tabăra de vară de anul acesta pe Valea Boiului, în satul Lorău, com. Bratca, Bihor. Tabăra a fost împărțită pe două categorii de vârstă. În perioada 7-10 iulie s-au desfășurat activitățile pentru lupișori și pui de lup, iar în 11-18 iulie a avut loc tabăra de cercetași – băieți și fete. Aceștia au fost organizați în patrule de 5-8 cercetași, băieții desfășurându-și activitățile întotdeauna separat de fete.
Aproximativ 60 de persoane din Oradea, București, Focșani și Făgăraș au fost prezente în această tabără – atât copiii și adolescenții participanți, cât și responsabilii cu organizarea. Tema taberei a fost ”responsabilitatea”, iar printre problemele discutate s-au găsit participarea, respectul, relația cu Dumnezeu și solidaritatea.
Programul unei zile începea la ora 6.30 cu primirea alimentelor și pregătirea micului dejun de către o patrulă, în timp ce cealaltă avea înviorare și toaleta. La 7.30 se lua micul dejun în comun, urmând ca de la 8.30 să se oficieze careul cu ceremonialul de dimineață. De la ora 9.00 începeau atelierele sau alte activități practice, dar și jocuri sau colocvii personale. Între orele 12.00 și 14.30 fiecare patrulă pregătea și servea prânzul. După siestă se desfășurau alte activități în comun, în general ateliere practice, urmate de ateliere de poteca albă sau dezbateri pe tema zilei. Între orele 18.30 și 20.00 avea loc pregătirea și servirea cinei, urmând pregătirea pentru veghe. Adunați toți împreună, în jurul focului, cercetașii își încheiau ziua în cel mai frumos mod posibil, prin veghea de seară, retragându-se apoi la corturile lor în silentium.
Duminică, cercetașii împreună cu cercetașele au participat la Sfânta Liturghie celebrată în aer liber de părintele Cornel Chețe. De asemenea, un moment deosebit de emoționant a constat depunerea promisiunii de către nouă cercetași, două cercetașe și un drumeț în cadrul ceremonialului de promisiune din ultima zi de tabăra, la care a fost prezent părintele Romeo Polac, care ne-a ajutat la buna desfășurare a taberei.
Tabăra de vară este cea mai complexă și mai mobilizantă activitate a cercetașilor. Faptul că timp de o săptămână, toți au renunțat la telefonul mobil, tabletă, televizor sau calculator, pentru a redescoperi frumusețea traiului simplu în natură, poate deveni una dintre cele mai interesante experiențe de vacanță sau poate chiar de viață pentru copiii și adolescenții din România. Diversele activități la care cercetașii au trebuit să se descurce pe cont propriu sau în echipă, cum ar fi instalarea corturilor, adunarea lemnelor și aprinderea focului, realizarea de construcții doar cu ajutorul lemnelor și a sforii, prepararea și servirea meselor în fiecare zi, drumețiile și explorarea naturii, concursurile de bucătărie și de orientare, veghea de seara, marele joc, precum și diferitele ateliere cu dezbateri au avut rolul de a-i face pe cercetași să înțeleagă ce înseamnă spiritul cercetășesc și precum și deviza noastră „Cercetași, Întotdeauna Gata!”
Antoniu Suciu


