Duminică, 16 decembrie 2012, în biserica greco-catolică „Sfânta Treime” din Şimleu Silvaniei, a avut loc a patra ediţie a concertului de colinde şi datini de Crăciun „Hristos se naşte, măriţi-L!”.

Spre încântarea numerosului auditoriu şimleuan, au evoluat următoarele coruri şi grupuri artistice:

  • Corul „Te Laudamus” al Bisericii Greco-Catolice din Şimleu Silvaniei, condus de dl. ing. Ioan Chioran;
  • Grupul de colindători „Copiii Mariei” al parohiei greco-catolice „Sfânta Treime” – Şimleu Silvaniei, condus de pr. Florin Mărincean şi dl. prof. Petre Gliguţa;
  • Corul „Scuola Cantorum” al Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, dirijor Dr. Radu Mureşan;
  • Ansamblul „Barcăul” al Clubului Copiilor şi Elevilor din Şimleu Silvaniei, coordonat de domnii profesori Cornelia şi Gavril Neaga;
  • Corul „Bunavestire” al Catedralei greco-catolice „Sfântul Nicolae” din Oradea, dirijor Dr. Radu Mureşan;
  • Grupul Folcloric „Codrişorul” al Palatului Copiilor din Satu Mare, coordonator profesor Ioan Miclăuş;
  • Corala „Sfânta Familie” a bisericii greco-catolice din Zalău, dirijor prof. Grigore Grigoruţ.

Printre cei prezenţi s-au numărat şi Vicarul Foraneu al Silvaniei, pr. Gheorghe Ţurcaş; pr. Valer Părău, protopop de Zalău, un mare număr de preoţi din Vicariatul Silvaniei, dar şi personalităţi de seamă ale vieţii politice sălăjene.

La finalul concertului, pr. Nicolae Bodea – protopop al Şimleului a adresat câteva gânduri de suflet celor prezenţi, subliniind importanţa sărbătorii ce se apropie – Naşterea Domnului. După cum Pruncul Isus s-a încrezut în Dumnezeu-Tatăl născându-se în ieslea cea săracă, la fel, fiecare credincios trebuie să se încreadă în Divinitate în perioadele de încercare.

pr. Cristian Laslo
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine