– 250 de ani ne la naştere –
Episcopul orădean Samuil Vulcan(1806-1839) este una din personalităţile proeminente ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi ale culturii româneşti, cu deosebire din nord-vestul Transilvaniei.
Evocându-l azi, la 250 de ani de la naştere, simţim nevoia să reamintim adevărul mărturisit de N. Iorga: "In Ardeal nu e un mănunchi, ci o pleiadă, nu e un predicator în pustie, cu câţiva ucenici răzleţi, ci profeţi serbătoriţi se încunjură de ucenici înţelegători şi devotaţi, cari repetă cuvântul auzit, îl tâlcuiesc pentru alţii, scot dintr-însul adevăruri nouă {…} De aceia curentul (Şcoala Ardeleană, n.n.) nu încetează, nu slăbeşte "(George Ivaşcu, "Istoria literaturii române 1", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,1969, p.297).
Din rândul acestora face parte şi Episcopul Samuil Vulcan. Si dacă adesea în istoria noastră s-a simţit o anumită ambiguitate, o oscilaţie între Orientul bizantin şi Occidentul european, prin Biserica Greco-Catolică şi produsul ei, Scoala Ardeleană, prin care România a intrat în Europa, privirile s-au îndreptat numai spre Roma, de care ne simţim legaţi prin origine, spiritualitate, Biserică şi limbă. Samuil Vulcan este un reprezentant al acestor idei şi idealuri şi esenţa spiritului european şi-a pus pecetea pe întreaga lui viaţă şi activitate.
Samuil Vulcan s-a născut la Blaj, la 1 august 1758, într-o familie săracă şi umilă. Tot la Blaj a urmat liceul la terminarea căruia va deveni student al "Facultăţii de Filozofie" din Oradea. Studiază în continuare Teologia la Institutul "Sf. Barbara" din Viena, dar şi la institutele din Agria şi Lemberg. Grija pentru un cler temeinic pregătit s-a manifestat în Biserica noastră imediat după Unirea de la 1700, când Episcopul Atanasie Anghel nu mai admite să fie hirotoniţi preoţi de către alţi episcopi" unde afară de cetit şi de cântare nu se poftia altă învăţătură". Astfel, la începutul secolului al XIX lea, un om exigent ca P.Maior afirma cu satisfacţie despre preoţii noştri : "toţi sunt învăţaţi şi întru ştiinţa teologicească procopsiţi ". Având în vedere toate acestea, nu suntem surprinşi că Samuil Vulcan a fost ales ca profesor de limbă română al viitorului împărat Francisc I şi consilier intim al împăratului.
Devenit preot, Samuil Vulcan este numit prefect de studii şi vicerector al seminariilor din Viena şi Agria. In 1792, anul în care se deschide la Oradea "Seminarul Român Unit", Episcopul Ignaţie Dărăbant îl cheamă pe Samuil Vulcan la sine numindu-l, la început canonic, şi în scurt timp vicar general. Ignaţie Dărăbant este Episcopul care a început zidirea Catedralei" Sf. Nicolae"şi care, la moartea sa, şi-a lăsat întreaga avere pentru terminarea construcţiei şi burse pentru studenţii teologi. Cei doi au lucrat împreună şi Samuil Vulcan s-a bucurat de valoroasa experienţă în conducerea Episcopiei a predecesorului său, dar şi acesta a recunoscut noua forţă a tânărului preot care i-a atras atenţia prin" figura impunătoare, cu trăsături severe şi gesturi disciplinate, încununată de aristocraţia unei culturi bogate, om cu solide resorturi de ordin moral…".
Format în Biserica Apuseană, Samuil Vulcan este cult, vorbeşte în mod curent româna, germana, franceza, italiana, maghiara, probabil şi polona, şi limbile clasice, ebraica, latina şi greaca. Preţuia virtuţile morale, cu deosebire omenia, curajul, răbdarea şi bărbăţia în faţa morţii, şi considera că nu este suficient să nu faci răul, ci trebuie făcut binele în folosul societăţii. Doctrina lui se bazează pe doi piloni: primul, credinţa în Dumnezeu,în Biserica Sa şi în efortul pentru catolicizare, pentru români însemnând revenirea în Biserica Catolică de care "au fost rupţi în veacurile trecute şi care le garantează propăşirea lor morală şi culturală". Al doilea pilon, culturalizarea poporului.
Un lucru esenţial trebuie însă reţinut: mediul în care a intrat S. Vulcan odată cu venire lui la Oradea. Episcopul Ignaţie Dărăbant era prieten şi adept al corifeilor Scolii Ardelene şi al idealurilor acestora. Cum Oradea era locul în care se întâlneau diligenţele dinspre Ardeal spre Buda şi dinspre Buda spre Ardeal, personalităţi de seamă erau oaspeţi ai Episcopului: "Sincai cu temperamentul său tumultos şi franc" sau Clain "cu vorba domoală şi fantezie reţinută" – "la Oradea s-a păstrat şi valorificat pentru prima dată "Hronica românilor" a lui Gh. Sincai.
La 25 octombrie 1806, după moartea Episcopului Ignaţie Dărăbant, Samuil Vulcan este sfinţit Episcop pentru Dieceza de Oradea. Este timpul când, dincoace de Carpaţi, Biserica Greco-Catolică, animată de ideea "reînvierii naţiei prin cultură", este angajată în spiritul iluminist iosefinist în construirea de biserici şi înzestrarea lor cu cărţi bisericeşti în limba română, cu înfiinţarea de şcoli chiar în cătunele îndepărtate, cu pregătirea temeinică a preoţilor şi a învăţătorilor şi răspândirea culturii în popor, cu traducerea şi tipărirea de cărţi în limba română cu litere latine, care apar neîntrerupt sub teascurile tipografiilor din Blaj şi Buda. Acesta este şi timpul realizărilor "masive,erudite{…}ale luceferilor Scolii Ardelene".
Înainte de alegerea noului Episcop, după moartea lui Ignaţie Dărăbant, Samuil Micu Clain spunea: "De-ar da Dumnezeu Bisericii din Oradea ca episcop un om iubitor de erudiţie şi de învăţătură, care să sprijine cultura şi ştiinţa neamului nostru". Alegerea lui Samuil Vulcan avea să împlinească toate speranţele.
Centrul de lumină al tuturor marilor realizări pentru Biserică, cultură şi poporul român va deveni Curtea Episcopală din Oradea. Samuil Vulcan a ştiut să se înconjoare de canonici excepţionali, preoţi erudiţi şi cu o receptivitate uimitoare. E suficient să amintim pe Ioan Corneli care îi va fi sfătuitor, pe Alexandru Dobra care va deveni Episcop al Diecezei de Lugoj, sau pe Ioan Alexi, autorul unei apreciate gramatici româneşti. Dieceza de Oradea a cunoscut sub păstorirea Episcopului Samuil Vulcan o dezvoltare remarcabilă. Episcopul reuşeşte să obţină alipirea a 72 de parohii româneşti, din Satu Mare şi Maramureş– de la Episcopia Muncaciului. Prin zelul său apostolic în fiecare an au crescut parohiile Diecezei şi credinţa. Mergând pe linia lui Dărăbant, cultivă prietenia cu Samuil Micu, Gh. Sincai şi P. Maior, corifeii Scolii Ardelene. Prin prezenţa, grija şi înţelepciunea lui Samuil Vulcan, aceştia au cunoscut, la Oradea, dragostea şi înţelegerea şi au fost ajutaţi şi încurajaţi să-şi realizeze proiectele. Cu ajutorul moral şi material al Episcopului s-a tipărit primul dicţionar al românilor, "Lexiconul"de la Buda(1825), în bună parte opera lui Samuil Micu,care menţiona atunci: "Să scriu această carte m-a îndemnat dragostea pentru cultura şi ştiinţa neamului meu, ca să aibă şi el un dicţionar, de care nici o naţie nu e lipsită…". Vulcan creează la Episcopie " un adevărat institut de documentare pentru toate problemele vieţii româneşti" în care biblioteca personală a Episcopului "constituie întâiul institut ştiinţific românesc" având ca obiectiv "pătrunderea în trecut şi făurirea pe viitor a drumurilor de înălţare ale neamului". Astfel, Episcopul Vulcan formează la Oradea "un fel de academie, cea dintâi academie de studii privitoare la trecutul românesc". Despre Episcopul Samuil Vulcan, N.Iorga va spune:"El a servit aici o misiune, căreia şi-a jertfit tot ce-a avut mai bun într-însul".
În ceea ce priveşte învăţământul, Episcopul Vulcan "avea credinţa fanatică şi persistentă" că şcoala şi cartea "pot face minuni"şi acest miracol îl dorea la români. Preocuparea pentru şcolile confesionale săteşti cât şi pentru "Seminarul Teologic" este permanentă, dar Episcopul dorea mai mult, dorea o şcoală care să se identifice cu viaţa neamului său. Aceasta avea să fie gimnaziul din Beiuş deschis în toamna anului 1828:"Care lucru cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu Preaînalta îngăduinţă a Preaînaltului Impărat care acum stăpâneşte, l-am săvârşit cu mare cheltuială în episcopescu oraş Beiuş…" (Azi, Liceul "Samuil Vulcan").Si şcoala din Beiuş avea să fie una din "fântânile darurilor" pe care Biserica Greco-Catolică o oferea tuturor, indiferent de confesiune"pentru toţi fiii noştri…după putinţă să li se frângă sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură".
Cu dragoste şi înţelepciune creştină Episcopul Samuil Vulcan a îmbrăţişat cauza ortodocşilor arădeni, intervenind la Curtea Vieneză şi ajutând cu bani proprii înfiinţarea "Preparandiei Ortodoxe’’ (1812) din Arad în vederea dezvoltării unei vieţi culturale româneşti în această localitate complet dependentă de" Biserica Sârbească". Până la Samuil Vulcan toţi episcopii din Arad erau sârbi. Episcopul orădean îi sprijină pe Moise Nicoară şi pe apropiaţii lui să aducă în scaunul episcopesc ortodox din Arad primul episcop român. Ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe nu se limitează la situaţiile amintite, a fost continuu şi recunoscut la vremea aceea. Peste ani însă, dr.Iacob Radu în cartea sa, "Samuil Vulcan, Episcopul român unit al Orăzii Mari (1806-1839)şi Biserica Ortodoxă Română", constata cu tristeţe că "se vede micimea de suflet a acelor fraţi din zilele noastre, care ajungând prin fericita mutare a vremurilor să vadă după vorba Episcopului Vulcan ’stricată cetatea răutăţii’, şi să se afle dânşii în situaţie mai favorabilă, în loc de ajutor şi mângâiere, goane şi hulă au pentru fraţii lor".
Episcopul Samuil Vulcan s-a stins din viaţă în Palatul Episcopal din Oradea la 25 decembrie 1839 şi a fost înmormântat în cripta Catedralei"Sf. Nicolae".
Aniversarea celor 250 de ani de la naşterea Episcopului Samuil Vulcan este un eveniment care ne permite să-i privim în toate dimensiunile viaţa şi opera. Încercăm durerea de a şti risipită, prin suprimarea Bisericii noastre în 1948, "Biblioteca Diecezană", realizată cu multe jertfe, care cuprindea manuscrisele operelor corifeilor Scolii Ardelene şi alte nenumărate valori. Redescoperim însă în Samuil Vulcan un preot, un Episcop şi un om a cărui viaţă este o pledoarie pentru solidaritatea în bine şi continua dăruire "recunoscătorilor şi nerecunoscătorilor", singura modalitate pentru a duce neobosit "lupta cea bună a vieţii".
Biroul de presă al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică Oradea