„Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm.”
Mânaţi de acest îndemn, noi, seminariştii orădeni am pornit spre Centrul Ignaţian „Manresa” din Cluj Napoca unde, sub îndrumarea Pr. Marius Taloş – Superiorul Regional al Iezuiţilor din România, în perioada 1-4 aprilie am făcut exerciţiile spirituale în vederea pregătirii sufleteşti pentru Praznicul Învierii Domnului.
În ziua în care am ajuns la Cluj, am luat parte la o împărtăşire frăţească alături de seminariştii clujeni, iar mai apoi am participat în Catedrala „Schimbarea la Faţă” la Sfânta Liturghie a Darurilor Mai Înainte Sfinţite celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, care mai apoi a ţinut o meditaţie despre Viaţa consacrată văzută ca Dar pentru oameni. O dată terminat oficiul, am plecat spre centrul iezuit pentru a începe exerciţiile spirituale.
În prima seară, pr. Marius ne-a întâmpinat cu iubire şi căldură făcând introducerea în exerciţiile spirituale. Ne-a prezentat rugăciunea în jurul căreia s-au construit meditaţiile, rugăciunea lui Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie şi al grăirii în deşert! Iar spiritul curăţiei, al gândului smerit (umilinţei), al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, robului Tău! Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.” După aceasta ne-am retras în capelă pentru a ne reculege în rugăciunea de seară, care trebuie să fie – după cum spune şi Catehismul Bisericii Catolice – „amintire a lui Dumnezeu” şi o trezire frecventă a „memoriei inimii” (CBC 2697). Atmosfera de rugăciune şi meditaţie de pe parcursul zilelor de reculegere a fost îmbălsămată de starea de silentium, care reprezintă, după cum ne spunea pr. Marius, o linişte ce ne readuce la odihna cea dintâi-requiem, odihna împreună cu Mântuitorul.
Începând cea de a doua zi, în aceeaşi stare de linişte sufletească dar şi trupească, am participat la celebrarea Sfintei Liturghii de către pr. rector Anton Cioba, pr. spiritual Anton Rus, pr. Gabriel Borzoş şi pr. Marius Taloş. Prima meditaţie s-a concentrat asupra primelor două spirite rele din rugăciunea Sf. Efrem Sirul: spiritul (diavolul) trândăviei şi al grijii de multe. Primul dintre ele nu se referă la obişnuita trândăvie ci la trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu, căci doar prin lucrarea acestor porunci putem urca spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Diavolul grijii de multe este cel care ne face să vrem să fugim de suferinţă prin căutare de plăceri care ne ţin lipiţi de cele pământeşti; singura grijă pe care trebuie să o avem este grija de răspunsul la înfricoşătoarea judecată, adică grija de mântuire.
În cea de a doua meditaţie ni s-a vorbit despre celelalte două spirite rele, cel al iubirii de domnie şi cel al grăirii în deşert. Referitor la primul, putem spune că omul are o mare valoare ca şi chip al lui Dumnezeu, acesta valorând cât sângele lui Isus, care l-a răscumpărat. De aceea, omul trebuie să îl pună pe El în centrul vieţii sale, concentrându-se asupra Lui. Grăirea în deşert, spunea Sfântul Ioan Scărarul, este „scaunul măririi deşarte, semn al nepriceperii, urmarea îmbuibării şi necurăţiei, pierderea umilinţei şi întunecarea rugăciunii. Este irosirea celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului, şi prefacerea lui în prilej de păcat şi pierzare”. De asemenea, ni s-a vorbit şi despre cea mai mare primejdie din viaţa omului, acea a mândriei care este izvorul răului şi a decăderii umane. La sfârşitul fiecărei meditaţii, a avut loc un moment de reculegere personală, în stil ignaţian, unde rugăciunea a fost trăită ca stare, urmată de o împărtăşire pe grupuri a diverselor gânduri şi idei. După slujba Vecerniei şi cină s-a creat un ambient de împărtăşire a gândurilor şi a meditaţiilor pe care le-am făcut, seara concluzionându-se cu o oră de adoraţie a Preasfântului Sacrament.
La începutul celei de a treia zi s-a celebrat Utrenia. În cadrul meditaţiilor din această zi ne-am concentrat atenţia asupra celor patru spirite bune (virtuţi) pe care Sf. Efrem le cere în rugăciunea lui. Astfel prima dintre virtuţi, a curăţiei, a fost reprezentată printr-o analogie cu un agricultor care curăţă prima dată terenul unde va sădi ulterior şi pe care va planta o grădină. Asemenea şi noi trebuie să curăţăm prima dată terenul pentru ca mai apoi să sădim celelalte virtuţi. Următoarea virtute, aceea a gândului smerit sau a umilinţei, este prima sămânţă răsărită pe ogorul curăţiei. A te smeri înseamnă (din slavonul mera) a-ţi cunoaşte măsura, adică a recunoaşte mereu că toate faptele bune trebuie puse pe seama lui Dumnezeu, după cum ne sune şi apostolul, întrebându-se în 1Corinteni 4,7: „Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit?” Am ajuns după aceea la spiritul şi virtutea răbdării, căci aşa cum ni se spune în Evanghelia după Matei, numai „cine va răbda până în sfârşit acela se va mântui”. Răbdarea se încrede în timp; ea este atentă la maturaţii, uneori paradoxale, ca şi aceea a bobului de grâu ce moare ca să aducă rod. Ultimul dintre subiectele prezentate, a fost spiritul dragostei, care este desăvârşirea şi încununarea tuturor celorlalte. Simon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinţeşte că devine „un sărac plin de iubire frăţească”, care se leapădă de funcţiile lui, de importanţa lui socială, pentru a se deschide lui Dumnezeu şi aproapelui.
Astfel, după cum am văzut, omul stăpân pe limbă, smerit, răbdător şi iubitor de Dumnezeu şi de aproapele, ne înfăţişează icoana curăţită de patimi a omului spiritual. Ca şi o consecinţă a acestora urmează „Sfinţita doime” după cum o numeşte Sf. Ioan Scărarul: „aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu…”. El numeşte „doime nedespărţită” dragostea şi smerenia, unde cea dintâi înalţă, iar cea de pe urmă îi sprijină pe cei înălţaţi ca să nu cadă.
După terminarea meditaţiilor au urmat momente de rugăciune şi împărtăşiri, urmate fiind de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. După momentele de împărtăşire finală asupra meditaţiilor şi a experienţei trăite împreună am celebrat Calea Crucii, fiind în comuniune cu Sfântul Părinte Papa Francisc şi cu cei care, la Colosseum-ul din Roma, celebrau aceeaşi rugăciune. Ne-am rugat împreună şi am meditat asupra Patimii Mântuitorului folosind aceleaşi texte ca şi Sfântul Părinte.
Experienţa s-a încheiat în Sâmbăta Floriilor (a lui Lazăr) cu celebrarea Sfintei Liturghii. Ne-am întors la Oradea încărcaţi de bucurie şi cu dorinţa de a trăi, de acum înainte, rugăciunea ca stare.
Mulţumim formatorilor pentru această experienţă roditoare, Preasfinţitului nostru Virgil Bercea, care a fost alături de noi în comuniune de rugăciune şi îi mulţumim în special părintelui Marius Taloş care ne-a însoţit şi îndrumat în aceste zile, dorindu-i multe haruri şi binecuvântări. Nu în ultimul rând, mulţumim în numele tuturor, Bunului Dumnezeu pentru că a făcut aceste lucruri şi evenimente posibile şi îl rugăm să ne dea putere în lupta noastră continuă de a dărui mai mult decât am primit, asemenea Lui şi a iubirii Sale.
Giusepe Ghiurcă
via EGCO.ro
