În cadrul Sfintei Liturghii de sâmbătă 30 mai, din Biserica Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe (Biserica Seminarului), Preasfinţia Sa Virgil Bercea a hirotonit un diacon şi un preot.

Părintele diacon Vasile Dobrată, este originar din Obreja, jud. Alba. A studiat 2 ani de filosofie şi 4 de teologie la Facultatea Pio XI din Reggio Calabria, formându-se în Seminarul Arhidiecezan din aceeaşi localitate până în anul 2009. A urmat apoi cursurile Institutului Pontifical Oriental din Roma, făcând licenţa în Teologie Liturgică – absolvit în 2012. Este căsătorit şi are 1 băieţel.

Părintele Sergiu Răzvan Dejeu, a fost trimis cu bursă de studii în Viena de către Preasfinţia Sa Vasile Hossu, episcop de Oradea până în anul 1997. Apoi s-a format la Seminarul din Viena şi actualmente îşi desfăşoară ministerul predând religia la anumite şcoli din Viena. A fost hirotonit diacon la data de 5 august 2014. Părintele este căsătorit şi are 2 fiice şi va activa ca preot misionar pentru românii din Viena.

Dumnezeu să dăruiască noilor slujitori binecuvântarea Sa şi să-i călăuzească spre tot lucrul bun!

Biroul de presă al Eparhiei de Oradea
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine