În data de 29 iunie, în cadrul parohiei greco-catolice din Zalău, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, s-a desfăşurat un eveniment important. Programul hramului a început prin recitarea Rozariului, urmată de Sfânta Liturghie, pe care a celebrat-o pr. Coriolan C. Mureşan, de la Oradea. Au concelebrat pr. protopop Valer Părău, pr. paroh Daniel Bertean, pr. Simion Mărieş, pr. Cristian Costea, pr. Vasile Pop şi a fost animată de corul tinerilor „Sfânta Inimă a lui Isus” din cele două parohii.
În cadrul Liturghiei, după proclamarea Cuvântului, pr. Coriolan a accentuat importanţa pe care au dat-o aceşti Sfinţi Apostoli propovăduiri ai Evangheliei, nu numai cu cuvântul dar şi cu viaţa, şi în cele din urmă cu moartea lor, adică martiriul. Isus însuşi spune că „cel ce îşi va iubi viaţa o va pierde, iar cel ce îşi va da viaţa pentru numele său o va câştiga pe vecie”. Cu spirit de rugăciune şi recunoştinţă, între orele 18 şi 20, s-a celebrat Sfântul Maslu, la care au participat opt preoţi: pr. Coriolan Mureşan, pr. Daniel Bertean, pr. Simion Mărieş, pr. Neagotă, pr. Puie, pr. Alexandru Fiţ, pr. Ciprian Robotin, pr. Vasile Pop. Pr. Coriolan a vorbit despre vindecarea bolilor spirituale de care multă lume azi este afectată şi de care mulţi din păcate nu îşi dau seama.
Pentru a fi cu adevărat creştin trebuie mai întâi să ne recunoaştem greşeala şi cu ajutorul iubirii nemărginite a lui Cristos să ne propunem să trăim o viaţă de evlavie şi de mulţumire Domnului, constantă şi radicală, nu cu superficialitate şi indiferenţă. Să luăm exemplul celor doi mari Sfinţi care au decis să îl urmeze pe Cristos pentru totdeauna, indiferent de păcatele şi greşelile comise în trecut şi au devenit prin mărturia lor de credinţă un Alter Christi. Hramul bisericii s-a încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă din ziua de 30 iunie la orele 10. Mulţumim lui Dumnezeu pentru prezenţa pr. Coriolan şi experienţa sa de viaţă lăuntrică, plină de Spirit Sfânt, pentru învăţătura sa care nu este altceva decât Cuvântul Domnului nostru Isus Cristos. Să trăiască Isus regele, în inimile noastre şi în inimile lumii întregi.
Surorile Sfintei Inimi a lui Isus
via EGCO.ro
