În perioada 9-11 septembrie 2012 s-a desfăşurat la Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina, întâlnirea „Religii şi culturi în dialog”, organizată de către Comunitatea Sant’Egidio, ce a avut tema „A trăi împreună înseamnă viitorul”. La întâlnire a participat şi Episcopul greco-catolic de Oradea, PS Virgil Bercea, care a coordonat o masă rotundă şi a susţinut două conferinţe: „Valoarea Vieţii” şi „Puterea istorică a rugăciunii pentru pace”.

Au participat la întâlnire: Bakir Izetbegovic – preşedintele Republicii Bosnia şi Herţegovina, Andrea Ricardi – fondatorul Comunităţii Sant’Egidio, actualmente ministru pentru Cooperare Internaţională şi Integrare al Guvernului Italiei, Cardinalul Vinco Puljic – Arhiepiscopul catolic de Vrhbosna-Sarajevo, Irinej – Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Serbia, Mustafa Ceric – Mare Muftiu al Bosniei Herţegovina, Jacob Finci – preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bosnia Herţegovina, Mario Monti – prim ministru al Italiei, diverşi Cardinali şi Episcopi, personalităţi din lumea religioasă şi culturală a ţării gazdă şi din întreaga lume.

La finalul întâlnirii s-a citit următorul Apel pentru Pace: „Bărbaţi şi femei de religii diverse ne-am întâlnit, la invitaţia Comunităţii Sant’Egidio, precum şi a comunităţilor islamice, ortodoxe, catolice şi ebraice din Sarajevo, în această ţară frumoasă, dar rănită de ultimul război din Europa. Foarte mulţi la Sarajevo îşi aduc aminte de acel conflict dureros. Foarte mulţi la Sarajevo ne aduc aminte nouă, tuturor, că războiul este un rău enorm şi lasă o moştenire înveninată. Cu toată tăria trebuie să evităm să alunecăm în această spirală a urii, a violenţei şi a războiului. Vecinii nu trebuie să se lupte între ei pentru că aparţin unei alte religii sau etnii! Să nu mai fie războaie în această ţară! Să nu mai fie războaie în lume!”

„Ne-am întrebat: convieţuirea între credincioşi de diverse religii sau etnii are în sine germeni de violenţă? Nu. Nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Chiar dacă, din păcate, în multe ţări se suferă din cauza violenţelor, a războiului şi a nesiguranţei. Trăim vremuri în care persoane tot mai diverse se apropie din punct de vedere geografic. Dar nu este de ajuns. Trebuie să ne apropiem în lucrurile profunde. Trebuie să ne apropiem unii de alţii din punct de vedere spiritual, chiar dacă rămânem în religiile noastre. Suntem diferiţi unii de alţii. Dar convingerea noastră unanimă este că a trăi împreună în diversitate este posibil în orice parte a lumii, iar acest lucru poartă fructe. Este posibil la Sarajevo şi oriunde în lume. Trebuie să pregătim viitorul cu multă responsabilitate. În aceste zile, la Sarajevo, am trăit harul dialogului şi am văzut că se poate construi viitorul.”

„În schimb, în acest timp de criză, tentaţia de a renunţa sau de a acuza alte popoare pentru problemele proprii sau pentru problemele din trecut este foarte mare. Şi astfel un popor devine străin sau duşman altuia. Se poate dezvolta cultura resentimentului, a urii, a fricii. Dar nici un popor nu este duşmanul altuia: cu toţii au suferit, cu toţii au un suflet bun! Cu toţii pot trăi împreună! Religiile au o mare datorie: vorbesc omului de Dumnezeu şi îl eliberează de ură, de prejudecăţi, de frică şi îl ajută să se deschidă către iubire. Schimbă persoana umană din profunzime. Religiile pot învăţa persoana umană şi popoarele arta de a trăi împreună dialogând, stimându-se şi respectând libertatea şi diversitatea. Se poate construi astfel o lume mai umană deoarece suntem cu toţii egali şi cu toţii diferiţi.”

„Trebuie să avem curaj în faţa dificultăţilor. Privind spre viitor trebuie să creăm prin dialog un limbaj nou de simpatie, de prietenie, de compasiune. Această limbă comună ne ajută să vorbim şi să vedem frumuseţea în diversitate şi valoarea unităţii. A trăi împreună în pace este şi dorinţa Domnului. Ura, dezbinările şi violenţa nu vin de la Dumnezeu. Să-i cerem Domnului, în rugăciune, darul păcii. Da, Domnul să ne dea tuturor şi lumii întregi pacea Sa!”

Conferinţele P.S. Virgil pot fi citite pe site-ul Comunităţii Sant’Egidio: aici şi aici.

Biroul de presă al Eparhiei de Oradea
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine