În data de 7 decembrie 2006 a avut loc, la Catedrala Sfântul Nicolae, o seară de spiritualitate pentru tineri (Lectio Divina), ţinută de Preasfinţitul Virgil Bercea. Tema acestei întâlniri a fost: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (In 15, 5). Scopul acestei întâlniri a fost acela de a sta împreună cu păstorul eparhiei şi a medita asupra Cuvântului care dă viaţă. La Lectio Divina s-a aprofundat Evanghelia după Ioan 15, 1-9. Seara a fost organizată de Biroul Pastoral Eparhial pentru Laici Oradea în colaborare cu PSS. Virgil Bercea. La acestă întâlnire au participat peste 250 de tineri din asociaţiile orădene şi din unele protopopiate vecine.
Programul acestei întâlniri a fost următorul: primirea tinerilor, salutul din partea Biroului Pastoral, procesiunea cu Sfânta Evanghelie, citirea Sfintei Evanghelii, invocarea Spiritului Sfânt, explicarea Evangheliei de către PSS Virgil Bercea, meditaţie, îndrumări spirituale, colinde şi împărţirea simbolului temei.
Textul PSS Virgil Bercea
„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” spune Isus învăţăceilor săi, ne-o spune şi nouă şi deopotrivă tuturor celor care vor veni. Cu această metaforă plină de semnificaţie Isus ne vorbeşte despre unirea şi unitatea celor care cred în El, care cred în Cuvântul Său, tuturor celor care îl iubesc, îl ascultă şi ţin, îndeplinesc Cuvântul Său.
Viţa şi mlădiţele sunt o singură plantă, prin vasele lor curge aceeaşi sevă şi produc acelaşi fruct. Viţa dă vinul care bucură inima omului (Ps. 104). Ea este simbol al bucuriei şi al iubirii. Această viţă ne aminteşte despre primul miracol pe care Isus l-a făcut în Cana Galilei. În acelaşi timp, ea este poporul lui Dumnezeu (Osea 10, 1-3) care, cu cât este mai binecuvântat cu atât mai mult se lipseşte de idoli. Dar, mai presus, viţa este Isus însuşi, adevărata viaţă, o poartă (să nu uităm că ea dă fructele). În Isus se realizează legătura între viţă şi mlădiţe, între om şi Dumnezeu, între Dumnezeu şi om.
Dacă rămânem uniţi prin credinţă, dragoste şi urmarea cuvântului lui Dumnezeu, trecem de la neascultare la ascultare; de la sterilitate la fertilitate; de la plâns la bucurie.
În Isus, noua legătură între Dumnezeu şi om este indisolubilă. Isus este însăşi noua legătură; El fiind Fiu al lui Dumnezeu şi totodată Fiu al omului. Noul popor al lui Dumnezeu este reprezentat de mlădiţe, unite în Cristos – unica viţă care dă roadă unor fructe de iubire.
A rămâne în Isus înseamnă că omul rămâne acolo unde îi este inima, locuieşte acolo unde îi place, este acasă acolo unde este iubit. În Isus noi devenim fii ai Tatălui, suntem uniţi în Dumnezeu, avem viaţă – viaţa pe care Isus şi-a dat-o pentru fraţii săi. Această unire este cea care aduce roadele.
„Eu sunt viţa cea adevărată” spune Isus. „Eu sunt” este numele lui Dumnezeu pe care El însuşi i-l spune lui Moise. În acelaşi timp Isus este pâinea; lumina; poarta; păstorul; învierea şi viaţa; calea, adevărul şi viaţa. Legătura adevărată între Tată şi Fiu îmbrăţişează tot creatul. În timpul Fiului lui Dumnezeu se împlineşte comuniunea dintre Creator şi creatură. În Isus Hristos pământul (omul) dă roadă, rodeşte, fructifică. La fel, Israel încolţeşte şi înfloreşte, umple de roadă pământul.
„Tatăl meu este lucrătorul” ne dezvăluie mai departe Isus. Cel care îngrijeşte viţa este deci, Tatăl, Domnul nostru, care o face din dragoste pentru Fiu. Domnul este îndurerat pentru poporul său, pentru fiecare om, pentru fiecare dintre noi, pentru tot creatul. Lucrătorul, viticultorul este laborios, expert, iubitor şi răbdător cultivându-şi via sa.
„Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru mine” – pune faţă în faţă viţa şi mlădiţele, Hristos şi omul, care au o singură şi aceeaşi viaţă: Dumnezeu; produc unul şi acelaşi fruct: iubirea. În Hristos Isus – adevărată viţă – ne întoarcem la Tatăl („întru mine”).
A nu aduce roadă însemnă a fi în afara legii, a legilor firii, în afara binecuvântării Domnului, Creatorului. Aceasta însemnă a bloca rugăciunea, sacramentele, a cadea în răutate, neglijenţă, comoditate, grabă.
Cum poţi fi „în Domnul” şi să nu aduci roadă? Răspunsul este: ca acei învăţăcei care trăiesc numai în vorbe goale, fără a trăi cuvântul.
„Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru mine o dă la o parte” – prin acest „o dă la o parte” Isus nu exclude pe nimeni, noi toţi suntem ai lui. Dacă suntem ramuri moarte, seci, uscate ne autoexcludem, suntem tăiaţi, îndepărtaţi de la viţă. Aceasta este drama omului, aceasta este deopotrivă şi drama lui Dumnezeu. Soluţia este găsită tot de Domnul: răstignirea pe cruce. Crucea reprezintă lemnul sec, fără viaţă, pe când Isus este lemnul verde, cu viaţă. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Dumnezeu este mereu iertător, este mereu constant în iubirea sa.
„Orice mlădiţă care aduce roadă el o curăţeşte ca şi mai multă roadă să aducă” – Tatăl, lucrătorul, agricultorul îşi cunoaşte meseria, are grijă de viţa sa, o curăţă, leagă mlădiţele şi le protejează pentru a aduce roadă.
Nu întotdeauna se poate vedea, distinge binele de rău sau invers. Putem avea o viaţă dublă, o viaţă după gustul nostru, o viaţă fără a-l iubi pe Dumnezeu sau pe aproapele nostru, o viaţă parazitară, o viaţă fără roade. Dar Domnul purifică în noi egoismul, taie răul, îndepărtează ceea ce este stricat, putred.
„Acum voi sunteţi curaţi pentru Cuvântul” – suntem curaţi prin botez, curăţiţi cu apă şi Spirit Sfânt, suntem curaţi prin Cuvântul care este ca o sabie cu două tăişuri, care este Spirit şi viaţă.
„Rămâneţi întru mine” este un imperativ. Dumnezeu ne cere să rămânem uniţi în viţă, în dragoste. Noi suntem cei care trebuie să dăm un răspuns. Isus repetă de opt ori „rămâneţi întru mine”. Astfel ne este arătată necesitatea unirii cu Isus, o unire efectivă şi afectivă.
„Roadele” se regăsesc în activitatea apostolică precum şi contemplativă. Viaţa în spiritul înseamnă a mări şi mărturisi în lume. Mistica de iubire şi mistica de dăruire sunt unite în Isus.
„Îmi sunteţi ucenici” însemnă să devenim ucenici, apostoli, învăţăcei ai Fiului învăţând să fim fii. A fi ucenic însemnă totodată să învăţăm mereu. În toată viaţa avem de învăţat. A fi ucenic însemnă să învăţăm interesaţi de Isus Hristos, să devenim fraţii săi, trup din trupul său: „Dacă veţi mânca trupul meu, dacă veţi bea sângele meu veţi rămâne în mine iar eu în voi”.
Isus ne încredinţează de dragostea sa: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl aşa v-am iubit şi eu pe voi”. Aceasta este iubirea unică şi totală a Tatălui pentru Fiu. În iubirea lui Isus vedem iubirea lui Dumnezeu pentru noi.
Suntem chemaţi să rămânem în iubirea lui Isus – „rămâneţi întru iubirea mea”. Astfel suntem chemaţi să rămânem în iubirea Tatălui, pentru a fi cu adevărat fii în Tatăl, pentru ca bucuria să fie deplină.
Atunci când intru în rugăciune încerc să-mi găsesc pacea, este un moment de tăcere, respir încet, mă gândesc că îl voi întâlni pe Dumnezeu, îi cer iertare Lui pentru păcate şi-i iert pe cei care m-au jignit.
Când mă reculeg îmi imaginez locul în care se petrece scena (Isus cu Învăţăceii, Apostolii săi). Îi cer Domnului ceea ce doresc, să rămân în Isus, să ascult cuvântul, să iubesc aproapele.
În concluzie, Isus este viţa cea adevărată, noi suntem mlădiţele (mlădiţe care pot sau nu să aducă roadă). Isus ne cere să rămânem în El, fără El nu putem face nimic, El este Cuvântul care mă curăţeşte. Iubiţi fiind de Tatăl, de Fiul şi de Spiritul Sfânt, în unire cu ei bucuria noastră va fi deplină.