Biserica „Sfânta Familie” din Zalău a fost, în a treia zi de Paşti, gazda unui eveniment deosebit: hirotonirea întru preoţie a diaconului Vasile Pop. Acesta s-a născut în 1984 la Zalău, a absolvit Facultatea de Teologie la Oradea în anul 2008, iar în 2009, masterul. Tot din 2009 a slujit ca lector, ipodiacon şi diacon la parohia „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Oradea.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Episcop Virgil Bercea, împreună cu 11 preoţi: Florian Gui – vicarul Eparhiei Oradiei, Gheorghe Ţurcaş – vicarul foraneu al Sălajului, Valer Părău – protopopul Zalăului şi organizatorul evenimentului, precum şi alţi preoţi din Vicariatul Sălajului, din Eparhia Maramureş, din Italia şi Austria.
La Liturghie, în cadrul căreia a avut loc hirotonirea, au participat în jur de 500 de credincioşi din mai multe zone ale Judeţului Sălaj, dar şi din Oradea.
pr. Coprian Robotin
via EGCO.ro