Duminică, 20 mai 2012, s-a petrecut un eveniment bine plăcut bunului Dumnezeu şi folositor pentru trăirea spirituală a credincioşilor participanţi. A avut loc pelerinajul la Mănăstirea Mariapocs, Ungaria, unde şi în acest an, în luna mai – luna dedicată Fecioarei Maria – la data de 20 mai, declarată de localnici Ziua Bolnavului, se celebrează Sfinte Liturghii, binecuvântări şi ungere cu mir. Biroul Pastoral al Eparhiei de Oradea, reprezentat de pr. Paul Popa, şi Reuniunea Mariană Eparhială, reprezentată de Florica şi Tiberiu Omilescu, au organizat şi consiliat acest pelerinaj, pe cei 185 de pelerini din Oradea, Beiuş, Zalău, Şimleu Silvaniei, Sântandrei, Baia Mare, Satu Mare.

Sfânta Liturghie greco-catolică în limba română a fost concelebrată de pr. Paul Popa, pr. Mihai Vătămănelu de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Oradea, pr. Valer Părău din Zalău, pr. Nicolae Bodea din Şimleu Silvaniei şi pr. Ionuţ Costaş din Porţ. După Sfânta Liturghie, pelerinii au trecut prin faţa icoanei Maicii Domnului Negre Lăcrimânde, ridicând rugăciuni pentru bolnavi, pentru toţi credincioşii şi pentru Biserica noastră. La întoarcere spre casă, pelerinii s-au rugat, au cântat „Cristos a înviat” şi cântări mariane în Catedrala greco-catolică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din Debreţin.

Am vizitat Piaţa Kossuth şi Biserica Reformată din această localitate, beneficiind de pertinente explicaţii de istorie transmise de teologii însoţitori. Întorşi din Mariapocs, supranumit şi „oraşul sărbătorilor parohiale”, noi pelerinii, rămânem cu bogăţia trăirilor spirituale, cu dorinţa de a ne oferi harului sfinţitor şi Maicii Domnului, binecuvântata Fecioară Maria.

Ioan Dărăbăneanu
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine