Pelerinaj drag nouă şi rodnic de fiecare dată. Un pelerinaj coordonat de către Dumnezeu pas cu pas şi, recunoaştem, nu sunt puţini paşi; sunt peste 165 de km. Acest drum parcurs pe jos prin ploaie, prin soare, pe munţi, pe văi, pe străzi şi poteci, cu popasuri în parohiile prin care trecem – unde dormim în şuri pe fân, în corturi sau în casele sătenilor care ne aşteaptă cu toată dragostea – ne antrenează curajul, încrederea în propriile persoane şi încrederea în Dumnezeu, ne deschide noi drumuri, ne deschide ochii minţii şi ai sufletului. De ce? E simplu. Învăţăm răbdarea, învăţăm ascultarea, învăţăm simplitatea, dăruirea. În acest pelerinaj avem ocazia de a ne dărui şi de a dărui colegului de drum un zâmbet, un cuvânt, o îmbrăţişare, un pahar cu apă, o rugăciune şi nu numai. Acest pelerinaj deschide ochii minţii, deoarece timp de zece zile aflăm informaţii şi realităţi despre care poate nici nu ne-am întrebat vreodată sau pe care nici nu ştim unde să le căutăm. Deschide ochii sufletului deoarece aici învăţăm să ne rugăm, învăţăm să observăm bogăţia din jurul nostru, învăţăm să fim simpli şi să ne mulţumim cu puţin, avem ocazia de a participa zilnic la Sfintele Liturghii, avem ocazia de a ne face prieteni care-l au în inimă pe Cristos, ni se oferă timpul de a-l lăuda şi de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru familiile noastre, pentru tot ceea ce ne-a oferit.
Acest pelerinaj de la ŞIMLEU SILVANIEI la SIGHETU MARMAŢIEI este un mare DAR pentru fiecare pelerin şi pentru toţi aceia care se încredinţează rugăciunilor pelerinilor. Scopul principal al acestuia este de a-i cunoaşte şi de a-i cinsti pe martirii Bisericii Greco-Catolice şi Romano-Catolice care au murit sub regimul comunist. Pe lângă Episcopii şi preoţii martiri, facem cunoştinţă cu alte personalităţi marcante ale istoriei în general şi ale Bisericii în special.
Anul acesta, în cel de-al 15-lea pelerinaj, am meditat la viaţa, slujirea şi jertfa Episcopilor Tit Liviu Chinezu, Iuliu Hirţe, Fericitul Anton Durcovici precum şi la vieţile marcante ale lui Simion Bărnuţiu, preot greco-catolic, şi Corneliu Coposu, credincios al Bisericii Greco-Catolice; am vorbit despre Sfântul Luigi Orione şi despre Fericitul Vladimir Ghika – de la toţi luând exemplu de credinţă. Sunt sfinţi şi oameni care au trăit în sfinţenie făcând binele tuturor, ducându-l pe Isus în toate locurile prin care au ajuns: fie în închisori, fie la catedre, fie în partidele politice, oamenilor săraci sau bogaţi, bolnavilor, copiilor sau adulţilor. Toată viaţa lor a fost precum o lumină care i-a inspirat pe cei din jur, o lumină care dăinuie şi azi. Faptele lor sunt cele mai puternice exemple de credinţă şi de iubire. Au murit jertfindu-se pentru binele neamului românesc, pentru binele Bisericii. Am mai meditat la viaţa Sfinţilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea. De asemenea, am mai aprofundat identitatea noii Episcopii Greco-Catolice de Bucureşti şi a primului său păstor, Preasfinţitul Mihai Frăţilă.
Aşa cum este deja obiceiul, în 22 august, la Şimleu Silvaniei, s-au întâlnit peste 80 de pelerini de diferite vârste, toţi însă cu suflete tinere, din diferite localităţi şi judeţe, pentru a străbate un drum a cărui destinaţie a fost Sighetu Marmaţiei, Cimitirul săracilor, un loc care pretinde tăcere, un loc sfânt în care se odihnesc Episcopii noştri, fără un mormânt anume, fără o cruce anume, alături de alte şi alte trupuri chinuite şi aruncate în aceeaşi groapă, după moartea lor în închisoarea din Sighet. O închisoare care azi se numeşte „Memorial” tocmai pentru a aduce în memoria noastră, a noii generaţii, tânăra generaţie care s-a maturizat în interiorul acelor ziduri. Tinerii de atunci care se bucurau de o farfurie cu terci, tineri torturaţi, batjocoriţi, chinuiţi, bătuţi pentru că nu acceptau trădarea şi minciuna. Pentru toţi aceştia, în memoria acestora, noi, pelerinii, străbatem pe jos mai bine de 165 km, ne rugăm pentru ei, ne rugăm pentru beatificarea Episcopilor, le descoperim viaţa şi încercăm să luăm exemplu renunţând timp de zece zile la televizor, la telefon, la internet şi la alte mofturi care ne sunt permise acasă.
În data de 29 august, ne-am bucurat să putem celebra Sfânta Liturghie în Închisoarea din Sighet alături de câţiva foşti deţinuţi, tineri atunci, bătrâni acum, dar care ne-au emoţionat prin modestia lor şi prin mărturia lor. „Cuvântul este una dintre cele mai mari creaţii ale lui Dumnezeu”, după cum spunea d-l profesor Nistor Man, fost deţinut. Aşa şi este, deoarece prin cuvânt noi am reuşit să-i descoperim. Mulţumim lui Dumnezeu! „S-a pomenit aici de Preasfinţitul Ioan Suciu de la Blaj. În 1948 a ţinut un discurs în care spunea foarte clar ‘Iubiţi tineri, dragi inimii mele, a sosit ceasul eroismului creştin pe pământ românesc’, şi aşa a fost. A urmat o perioadă grea, de suferinţă fizică. Cât s-a suferit nu se va şti niciodată. Ştiu un singur lucru: că azi ne găsim aici în temniţă şi îmi amintesc de Sfântul Ioan Gură de Aur – […] a vorbit de Pavel legat de lanţuri şi prins la închisoare […] lanţul lui Pavel este cel mai mare dar, mai mare decât darul de a vorbi în limbi, mai mare decât darul de a face orice […]. Şi a intrat lanţul lui Pavel în temniţă şi pe toţi i-a făcut trupul lui Cristos şi temniţa a devenit biserică […] şi temniţa a devenit mai luminoasă ca cerul. De ziua tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul ne întâlnim să asistăm la această frumoasă slujbă şi să pomenim că acum 66 de ani […] au intrat un grup mare de elevi. Un grup mare de elevi care nu credeau în materialism […], nu credeau în materie superioară spiritului, nu credeau în comunism, nu credeau în ura doctrinară a comunismului, ci credeau în iubire, şi credeau în onoare, în demnitate, în sacrificiu, chiar în moarte. […]”. Alte cuvinte sunt de prisos.
După câteva zile petrecute la Sighetu Marmaţiei, în data de 30 august, familia pelerinilor s-a bucurat de o zi de reculegere spirituală, de o zi cu un program cultural-istoric în care au parcurs diferitele teme din broşura pelerinului, o zi încheiată printr-o frumoasă Adoraţie Euharistică – timp în care au avut ocazia de a-şi pune ordine în gânduri, în inimi, de a se spovedi, de a se împărtăşi la Liturghia care a urmat. A doua zi, 31 august, după un alt program spiritual şi cultural, cu toţii am sărbătorit „revelionul Bisericii”, trecerea într-un nou an bisericesc. O seară în care ne-am bucurat împreună rugându-ne, cântând, dansând, făcând scenete.
Noul an bisericesc l-am început de bună-dimineaţă cu o Sfântă Liturghie de mulţumire pentru aceste frumoase zile petrecute împreună, apoi ne-am luat rămas bun unii de la alţii, cu lacrimi în ochi, cu zâmbete, cu dorinţa de a ne revedea cât mai repede posibil şi cu promisiunea de a fi mai buni şi mai activi în viaţa Bisericii. Am promis să fim pelerini pe tot parcursul anului, nu doar în perioada 22 august – 1 septembrie.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru această frumoasă lecţie de viaţă care se repetă an de an, dar care se reîmprospătează an de an cu noi subiecte, cu noi suflete! Mulţumim organizatorilor, Preasfinţitului Virgil Bercea şi Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, Congregaţiei „Don Orione” din Oradea, pentru tot efortul depus în această nobilă acţiune! Mulţumim tuturor binefăcătorilor noştri, preoţilor, credincioşilor şi autorităţilor din Şimleu Silvaniei, Bădăcin, Bocşa, Bocşiţa, Bulgari, Cehu Silvaniei, Ulmeni, Remeţi pe Someş, Mireşu-Mare, Lăpuşel, Baia Sprie, Hărniceşti, Sighet-Şugău şi Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Sighetu Marmaţiei! De asemenea, mulţumim tuturor susţinătorilor, pelerinilor şi familiilor lor care au contribuit la împlinirea pelerinajului şi de anul acesta!
Isus şi Fecioara Maria să trimită binecuvântările lor asupra noastră!
Ana Maria Oros
via EGCO.ro
