Programul devoţiunilor în cinstea Maicii Domnului din luna mai 2010,
la grota din curtea Seminarului Teologic din Oradea
În fiecare lună a lui mai, de două ori pe săptămână, grota Sf. Fecioare din curtea Seminarului a devenit deja un catalizator de prezenţe. Ne bucurăm de fiecare dată să vedem seminarişti, studenţi laici şi elevi internişti strânşi în rugăciune, dar şi laici de toate vârstele care se unesc rugăciunii noastre, provenind din parohiile din oraş şi nu numai.
Noutatea pe care ne-o propunem în cadrul acestei serii de întâlniri va fi aceea a implicării câtorva asociaţii laicale din Oradea. Porţile Seminarului se vor deschide tuturor, iar ca un semn concret al unirii în rugăciune, vom invita preoţii responsabili ai asociaţiilor să prezideze rugăciunea, în timp ce studenţi ipodiaconi din anul IV vor rosti o predică pe o temă dată, iar noi cu toţii, seminarişti şi laici, vom rosti împreună rugăciunea.
Precum în fiecare an, vom încerca să unim ruga cu cateheza făcută prin intermediul proiecţiei de filme cu mesaje creştine. Vă invităm şi în acest an să participaţi la întâlnirile noastre, după următorul program:
Marţi, 4 mai, orele 19.45
invitaţi: Reuniunea Mariană, Viaţa Ascendentă
rugăciune: Paraclisul ,
celebrează: Pr. R.Mârşu /pr. A. Podar,
predică: Burdaş Ciprian
tematică: Izvorul pecetluit
Vineri, 7 mai, orele 19.45
invitaţi: ASTRU, Cercetaşii
rugăciune: Rozarul,
celebrează: Pr. Iuliu Muntean
predică: Dat Liviu
tematică: Fericită eşti Tu, care ai crezut
film: Mons. Vladimir Ghika. Fratelui meu din exil (2008, un film documentar realizat de Ana Boariu, cu sprijinul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti).
Marţi, 11 mai, orele 19.45
invitaţi: Preoţii participanţi la Întâlnirea Naţională a preoţilor catolici
rugăciune: Acatistul şi Rozarul.
Vineri, 14 mai, 19.45
invitaţi:: Terţiarii franciscani + Alegria
rugăciune: Paraclis,
celebrează: pr. Mihai Vătămănelu
predică: Deák István
tematică: Spre intimitatea Mariei
film: Clara şi Francisc (regia Fabrizio Costa, un film artistic în două părţi care încearcă să reconstituie viaţa celor doi mari sfinţi din Assisi, ecranizând aspecte istorice şi inedite trecute până acum cu vederea de către marea majoritate a producţiilor pe această temă).
Marţi, 18 mai, orele 19.45
invitaţi: Oratoriul Maria Imaculata, Radio Maria
rugăciune: Rozarul,
celebrează: Pr. Doru Popovici
predică: Papiţ Alin,
tematică: Maria înaintea tăcerii lui Dumnezeu
Vineri, 21 mai, orele 19.45
invitaţi: AGRU, Asociaţia Familiilor
rugăciune: Acatist,
celebrează: Pr. Ovidiu Duma
predică: Pop Paul Gheorghe,
tematică: Fidelitate în tăcere
film: Papa cel Bun: Ioan al XXIII-lea (2002, regia Ricky Tognazzi. Un film artistic în două părţi asupra vieţii simpaticului Card. A. Roncalli care, odată devenit Papa Ioan al XXIII-lea, a marcat Biserica prin convocarea Conciliului Vatican al II-lea şi prin atitudinea sa dialogică şi deschisă).
Marţi, 25 mai, orele 19.45
invitaţi:, Liceul Greco-Catolic
rugăciune: Paraclisul,
celebrează: Pr. Adrian Podar
predică: Rostaş Marcel
tematică: Drama unei tăceri
Vineri, 28 mai, orele 19.45
invitaţi: Asociaţia FONDACIO, studenţii laici
rugăciune: Rozarul,
celebrează: pr. Paul Popa
predică: Torjoc Bogdan
tematică: Între luptă şi speranţă
film: Therese (2004, regia Leonardo Defilippis. O ecranizare a vieţii tinerei Therese Martin care, intrată la o vârstă fragedă la Mănăstirea Carmelitană din Lisieux a avut parte de o experienţă mistică deosebită, devenind după moarte una dintre sfintele cele mai cunoscute şi mai venerate din lume).