În ziua în care am început exerciţiile spirituale anuale premergătoare sărbătorii Paştilor, desfăşurate la Centrul Manresa din Cluj-Napoca în perioada 1-4 aprilie, colectivul Seminarului nostru a făcut o vizită Seminarului Sf. Ioan Evanghelistul din localitate.

Acolo am fost întâmpinaţi cu multă căldură de către pr. rector Călin Bot, împreună cu formatorii şi surorile care lucrează în Seminar dar nu în ultimul rând de fraţii seminarişti, cu care am petrecut împreună o după-amiază. A fost o întâlnire bine venită, deoarece am putut să înnodăm relaţii de prietenie cu colegii noştri din Eparhia de Cluj-Gherla. Spunea odată un preot: „Când Dumnezeu vrea să îţi facă un cadou, îţi dă un prieten”. După prânzul luat împreună, timp în care am avut posibilitatea să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim fiecare diferite gânduri şi experienţe pe care le-am trăit în seminar, a avut loc o vizită la biblioteca seminarului. Am fost surprinşi de numărul mare de cărţi pe care le deţine această bibliotecă şi de atmosfera propice studiului pe care o oferă. Dacă în timpul mesei am discutat despre diverse lucruri, în bibliotecă au început discuţii teologice interesante.

Am încheiat întâlnirea noastră la Seminarul Greco-Catolic din Cluj-Napoca, cu o rugăciune, iar după aceasta am continuat momentul nostru de comuniune cu o vizitare a oraşului. Am fost surprins să văd felul în care s-au legat prieteniile între seminariştii de la Oradea şi cei din Cluj şi să văd cum diverşi seminarişti din cele două Eparhii, organizaţi în grupuri de câte trei-patru, au pornit agale pe străzile oraşului. Apropiindu-se seara, am urmat cuvintele rugăciunii şi, lepădând toată grija cea lumească, ne-am reunit în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă”, împreună cu PS Florentin, pentru a celebra Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite. Imediat după sfârşitul Liturghiei a urmat o meditaţie sub genericul „Viaţa consacrată văzută ca Dar pentru oameni”.

După ce ne-am luat rămas bun de la fraţii noştri am pornit spre Centrul Manresa, unde a avut loc o primă cateheză care avea menirea de a ne introduce în atmosfera exerciţiilor spirituale. Întâlnirea cu seminariştii din Cluj a fost una deosebit de rodnică şi sperăm să ne întâlnim şi cu alte ocazii, pentru a crea o relaţie de prietenie cât mai strânsă, între cele două seminarii.

Ip. Dariu Comes
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine