„Cântă, suflete, pe Domnul tău cel sfânt.
Cântă, suflete, El viaţă dăruie”

Sâmbătă, 17 martie 2012, la Casa Surorilor Minime ale Reginei Purgatoriului din Beiuş a avut loc o reculegere spirituală la care au participat circa 30 de credincioşi proveniţi din: Gruilung, Calea Mare (însoţiţi de pr. Alexandru Chivari) din Ştei (pr. Emil Ghiurca) şi, desigur, din Beiuş (pr. Ioan Mada şi pr. Iosif Slobodnic). Această fericită întâmplare spirituală coordonată de surorile din Beiuş, sora Maria şi sora Antonella, ne-a prilejuit nouă, credincioşilor, dorinţa şi şansa de a „da în schimb Domnului, pentru tot binele pe care ni l-a făcut” trăirile, speranţele şi voinţa noastră creştină.

După Sfânta Liturghie oficiată de părintele protopop Ioan Mada, pr. Iosif Slobodnic şi pr. Alexandru Chivari, sora Hanny Rolfes, venită din Satu Mare (Congregaţia Surorilor Misionare ale Inimii lui Isus) ne-a îmbucurat din nou cu prezenţa sa activă, cu debordanta sa măiestrie de pedagogie catehetică, provocându-ne la o meditaţie participativă cu privire la Sfântul prooroc Ilie. În felul acesta, la cererea grupului de cateheză a Reuniunii Mariane din Beiuş s-a continuat seria meditaţiilor spirituale despre personaje din Vechiul Testament.

Activitatea s-a încheiat printr-o adoraţie, mediată de sora Antonella şi pr. Emil Ghiurca. Timp profund şi înălţător în care am trăit clipe de linişte, estompare treptată a grijilor, a materialităţii cotidiene, pentru a ne umple sufletele cu dorinţa de a aduce „jertfă de laudă” şi de a „invoca numele Domnului”.

Ioan Dărăbăneanu
via EGCO.ro

imagine