18 sept. 2011 | Lugoj
{ pwa-user [eparhia.lugoj] pwa-album [MoasteleSfRitaDeCasciaLaParohiaCugir]}
18 sept. 2011 | Lugoj
Sâmbătă, 17 septembrie 2011, s-au aflat la Cugir moaștele Sf. Rita de Cascia. Acestea se află deja de câteva săptămâni într-un pelerinaj prin România. Inițiativa și organizarea acestui pelerinaj aparține părintelui Marian Stoicănescu, paroh în Râmnicu Vâlcea. Acest...
16 sept. 2011 | Lugoj
Au trecut zece ani de când în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala episcopală „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, Prea Sfinţitul Episcop Alexandru Mesian a hirotonit un grup de noi lucrători în via Domnului, între aceștia se număra și cel pe care îl...
14 sept. 2011 | Lugoj
Sâmbătă, 1 octombrie 2011, va avea loc la Scăiuş, Pelerinajul de toamnă în cinstea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie Arhierească solemnă va începe la orele 10 şi va fi pontificată de Prea Sfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la altarul special ridicat...
12 sept. 2011 | Lugoj
Credincioşii parohiei “Sf. Ilie Tezviteanul” din Orăştie, s-au întâlnit pentru a cincea oară în sâmbăta dinaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, dimineața devreme, pentru a pleca la drum. Un drum ce a devenit obicei în Protopopiatul Greco-Catolic din Orăștie:...
9 sept. 2011 | Lugoj
Ca în fiecare an, Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”, au sărbătorit la 7 septembrie, hramul Mănăstirii „Nașterea Prea Curatei Fecioare Maria” din Lugoj. După Rugăciunea Rozarului de la catedrală,...