Agenda liturgică 2024

luni, 17 iunie 2024

Sf. m. Manuel, Sabel, Ismail (sec. IV). În timpul săpt Ap și Ev săpt a 7-a a Paștilor. Ap Fap 21,8-14; Ev In 14,27-31;15,1-7.

vedeţi şi: ziua anterioară * luna iunie * ziua următoare

* * *

Lecturile zilei: Fap 21,8-14 In 14,27-31;15,1-7

Fap 21,8-14: Iar a doua zi, ieşind, am venit la Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am rămas la el.  Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.  Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav;  Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Spiritul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor.  Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim.  Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Isus.  Şi neînduplecându-se el, ne-am liniştit, zicând: Facă-se voia Domnului. 

In 14,27-31;15,1-7: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.  Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.  Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.  Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;  Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.  Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.  Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.  Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.  Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.  Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.  Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.  Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. 

Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimiterile pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2023 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.