În perioada 26-28 iunie a.c., comunităţile greco-catolice româneşti din statul american New Jersey, Sf. Vasile în Trenton şi Sf. Maria în Roebling, au găzduit a doua Adunare Eparhială Anuală a clerului şi credincioşilor Eparhiei Catolice Româneşti din Statele Unite, sub păstorirea Preasfinţiei Sale John Michael Botean.
Întâlnirea a debutat cu adunarea generală a clerului eparhial în ziua de vineri, 26 iunie, cu începere de la ora 10, în sala de oaspeţi a bisericii Sf. Maria, la care au participat, alături de Episcopul eparhial, 9 dintre cei 16 preoţi activi în eparhie, 3 dintre cei 7 diaconi şi 2 dintre cele 4 călugăriţe. Între temele abordate s-au evidenţiat reflecţiile şi discuţiile despre rolul clericilor în relaţiile cu credincioşii, precum şi raportul financiar la nivel de eparhie pentru anul 2008-2009. În a doua parte a după-amiezii au avut loc întâlnirile ordinare ale Consiliului Consultorilor şi Consiliului Financiar ale Eparhiei, urmate de celebrarea Vecerniei de rând. Ziua s-a încheiat cu o agapă fraternă la biserica Sf. Vasile.
A doua zi, după celebrarea Sfintei Liturghii la biserica Sf. Maria, a avut loc întâlnirea plenară a Adunării Eparhiale, cu participarea a circa 55 reprezentanţi ai parohiilor şi misiunilor greco-catolice româneşti de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Pe ordinea de zi a întâlnirii cu tema „Udând Via Domnului” s-au aflat necesitatea înfiinţării Consiliului Pastoral Eparhial şi a Consiliului Eparhial pentru Conducere Administrativă, promulgarea noilor decrete ale Preafericirii Sale Lucian cu privire la viaţa liturgică, necesitatea elaborării noilor directive de funcţionare a consiliilor eparhiale şi parohiale, prezentarea rapoartelor de activitate al economului eparhial, al directorului pentru comunicaţii şi al directorului Caritas, precum şi diferite proiecte legate de activităţile misionare şi caritative ale Eparhiei.
La iniţiativa Preasfinţiei Sale John Michael, toţi cei prezenţi au semnat o scrisoare de comuniune cu Biserica Greco-Catolică din România, adresată Preafericirii Sale Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii noastre, precum şi o scrisoare adresată Preasfinţiei Sale Louis cu ocazia aniversării a 26 de ani de la consacrarea sa întru Episcop, ca prim ierarh al Eparhiei noastre de Canton.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 27 iunie, şi-au început activitatea cele două comisii nou înfiinţate, fiecare având cel puţin un reprezentant din fiecare comunitate românească, şi s-au stabilit normele lor de funcţionare şi activitate pentru anul în curs. De la ora 18, comunitatea bisericii Sf. Vasile a organizat un banchet pentru sărbătorirea celor 100 de ani de la înfiinţarea parohiei, cu participarea a circa 250 de invitaţi. Pe un fond muzical românesc, oaspeţii s-au putut bucura de o seară plăcută atât cu gustări româneşti şi americane, cât şi cu momente de dans individual şi colectiv.
Duminică, 28 iunie, la biserica Sf. Vasile, Preasfinţia Sa John Michael a celebrat Sfânta Liturghie arhierească cu participarea întregului cler şi a circa 150 de credincioşi, un moment important fiind marcat de hirotonirea întru preoţie a părintelui diacon Ronald Hilt, din parohia Sf. George în Aurora (statul Illinois). Un moment important în viaţa comunităţilor din New Jersey a fost marcat de asemenea prin recunoaşterea meritelor administrative ale părintelui paroh, protopop şi protosincel George David, prin acordarea titlului de iconom stavrofor de către Preasfinţia Sa, împreună cu însemnele liturgice aferente: crucea pectorală şi epigonaţionul.
Adunarea Eparhială celebrată în concordanţă cu aniversarea celor 100 de ani de existenţă a parohiei din Trenton s-a încheiat cu un delicios picnic pregătit de către enoriaşii celor două parohii gazdă, Sf. Vasile şi Sf. Maria, servind un meniu în exclusivitate românesc. Mulţumim părintelui paroh, George David, şi tuturor credincioşilor care au contribuit la succesul acestei sărbători, pentru extraordinara organizare şi desfăşurare a întâlnirii, precum şi pentru delicioasele bucate tradiţionale oferite, şi le urăm un călduros „La Mulţi Ani!” şi plinătate de haruri pentru continuarea misiunii lor de apostolat şi evanghelizare între greco-catolicii români americani.
Din partea Biroului de Comunicări
al Eparhiei „Sf. Gheorghe” în Canton
10 iulie 2009