Comunitatea românilor greco-catolici din Toronto, Canada sărbătoreşte anul acesta 10 ani de la constituirea Misiunii Bunavestire. Celebrările anului aniversar au început cu sărbătoarea hramului, de Bunavestire, şi au culminat cu Liturghia Arhierească din 29 mai celebrată de PS John Michael Botean, Episcopul greco-catolicilor români din SUA şi Canada. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat cu pâine şi cu sare în faţa bisericii, înainte de Sfânta Liturghie, de către preoţi şi credincioşi. Preotul paroh, părintele Emil Jude, a adresat un scurt cuvânt de bunvenit Preasfinţiei Sale.
La Sfânta Liturghie, în predica ţinută în română şi engleză, Preasfinţitul John-Michael s-a referit la Cuvântul Evangheliei, făcând paralela între minunea săvârşită de Isus dăruind vederea orbului din naştere şi darul vederii spirituale prin care Dumnezeu ni se descoperă. Preasfinţia Sa a ţinut să aprecieze eforturile credincioşilor din Toronto şi împrejurimi care în pofida distanţelor şi a altor dificultăţi reuşesc să fie buni credincioşi ai Bisericii Greco-Catolice Române. La Parastasul oficiat la încheierea Sfintei Liturghii s-a făcut şi pomenirea credincioşilor din comunitate, trecuţi la cele veşnice în cei 10 ani de când a fost înfiinţată Misiunea Bunavestire. În cuvântul de încheiere, părintele Emil Jude a mulţumit Episcopului John-Michael, părintelui Mihai Moisin venit de la Boston USA şi sutelor de credincioşi prezenţi la sărbătoarea comunităţii.
Sărbătoarea s-a încheiat cu recepţia din sala parohiei pregătită de grupul doamnelor pentru credincioşii parohiei şi oaspeţii veniţi de departe. Celebrările anului aniversar vor continua cu picnicul din 18 iunie şi cu pelerinajul la Sanctuarul Martirilor Canadieni de la Midland, programat pentru sărbătoarea Schimbării la Faţă, sâmbătă, 6 august.