În zilele de 27-28 iunie 2011, PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureş şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, însoţiţi de pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal, au răspuns invitaţiei Preasfinţiei Sale Milan Šášik, Administrator Apostolic «ad nutum Sanctae Sedis» al Eparhiei de Mukačevo, de a participa la tripla comemorare Fericitului Teodor Romža, Episcop martir al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. S-au împlinit 100 de ani de la naşterea sa – din 14 aprilie 1911, 70 de la hirotonirea sa ca preot – în anul 1936 şi 10 ani de la beatificarea sa de către Papa Ioan-Paul al II-lea, la 27 iunie 2001.
În Biserica Greco-Catolică din Ucraina persecuţiile au început odată cu sosirea Armatei Roşii, în martie 1944. Încă în ultimele zile ale războiului, comuniştii i-au arestat pe toţi Episcopii greco-catolici de pe teritoriul ucrainean. Fericitul Episcop de Mukačevo, Teodor Romza (1914-1947) a fost, la acea dată, cel mai tânăr episcop din Biserica Greco-Catolică, calităţile sale de păstor de suflete şi totodată erudit profesor, făcându-l foarte iubit şi apreciat. În anul 1946, statul sovietic a încorporat Eparhiile greco-catolice în Patriarhia Ortodoxă de Moscova, doar Eparhia de Mukačevo mai reuşind să funcţioneze. Serviciile secrete căutau de mult timp un mod de a-l ucide pe Episcopul Teodor Romza. Planul a fost pus în aplicare la 27 octombrie 1947, când automobilul Episcopului a fost lovit de un camion. Episcopul, văzându-i pe atentatorii înarmaţi cu răngi de fier, deşi era rănit, a reuşit să fugă şi a fost internat în stare foarte gravă în spitalul din Mukačevo. Cu trecerea zilelor starea sănătăţii sale se îmbunătăţea. Însă o infirmieră, la 1 noiembrie 1947, l-a ucis, otrăvindu-l. La 27 iunie 2001, Teodor Romza a fost proclamat fericit de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Lviv, cu ocazia vizitei sale în Ucraina.
Pelerinajul reprezentanţilor Bisericii Greco-Catolice din România în Ucraina, a început în după-amiaza zilei de 27 iunie 2011, prin vizitarea parohiilor greco-catolice de limbă română de dincolo de Tisa, aflate în grija Eparhiei greco-catolice de Mukacevo. Emoţionant a fost momentul de reculegere la mormântul Episcopului Mihail Pavel, la biserica din Slatina, biserică ctitorită de către el şi unde este înmormântat. Seara a continuat cu vizitarea altor parohii păstorite de către pr. Dan Nuţu, pr. Petrovan Dumitru şi pr. Ieromonah Marian Ţuţuraş.
A doua zi, în 28 iunie, PS Florentin, PS Vasile şi preoţii care-i însoţeau, au sosit la Ujgorod, oraş situat în sud-vestul Ucrainei, unde au participat la evenimentul principal al festivităţilor organizate în memoria Episcopului martir Teodor Romza, Sfânta Liturghie Arhierească celebrată în curtea Academiei de Teologie care poartă numele fericitului Episcop. Comemorarea a reunit în jur de 5000 de participanţi sosiţi din Eparhiile învecinate din Ucraina, dar si din alte ţări.
Sfânta Jertfă Liturgică a fost celebrată de Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, alături de care au concelebrat 12 Episcopi şi peste 200 de preoţi. Între Episcopii prezenţi amintim pe PS Vecheslav Tumir din partea Nunţiaturii Apostolice ucrainene, PS Milan Šášik, Episcop de Mukačevo, IPS Igor Wozniak, Arhiepiscop de Lviv, precum şi Episcopi din Italia, Slovacia, Ungaria, România, Serbia, Cehia, Belarus, Statele Unite ale Americii. Cardinalul Sandri a transmis salutul şi binecuvântarea apostolică din partea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea. După Liturghie, a avut loc o procesiune religioasă cu moaştele Fericitului Teodor Romza pe străzile din Ujgorod, până la Catedrala greco-catolică.
Istoria Bisericii Române Unite cu Roma se aseamănă cu cea a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, şi mai mult, multe parohii româneşti din Maramureşul istoric actual în Ucraina se află în grija Eparhiei de Mukacevo, astfel, între cele două Biserici există o strânsă comuniune. În ultimii ani şi PS Milan Šášik, Episcopul de Mukacevo, a făcut mai multe vizite în România cu diferite ocazii, ultima fiind participarea sa la funeraliile Arhiepiscopului George Guţiu, la Cluj-Napoca.
pr. Marius Cerghizan,
secretar episcopal
