Pr. Vasile Luțai: Aniversarea a 40 de ani de preoție

Duminică, 7 mai 2017, comunitatea românească greco-catolică din Viena Rochuskapelle-Penzing a avut bucuria să îl aibă ca oaspete la celebrarea Sfintei Liturghii pe Excelența sa Arhiepiscopul dr. Peter Stephan Zurbriggen, Nunțiul Papal din Viena, împreună cu secretarul Nunțiaturii, Mons. dr. George Panamthundil. Motivul acestei vizite a fost sărbătorirea a 40 de ani de preoție a celui care, în anul 1993, a reînființat Misiunea Română Unită din Viena: pr. paroh mag. Vasile Luțai.

I-au dorit să îi fie alături la acest eveniment deosebit din viața domniei sale Excelența sa Ambasadorul României la Viena, Bogdan Mazuru; fost ambasador al Austriei în România, dr. Michael Scxhwarzinger, actualmente ambasador în Malta, împreună cu soția sa Rosamaria; prof. dr. Erich Leiternberger, purtător de cuvânt de la fundația „Pro Oriente”; dr. Othmar Kollar de la „Missio Pro Europa”; Herbert Rechtberger, director național de la organizația „Kirche in Not”; jurnalistul Franz Josef Rupprecht din Dieceza de Eisenstadt; membrii ai familiei, precum și credincioșii parohiei veniți în număr foarte mare, chiar și din împrejurimile capitalei austriece, cum ar fi mica dar inimoasa comunitate din Wiener Neustadt. În altar, alături de pr. paroh Vasile Luțai, au mai slujit secretarul Nunțiului, Mons. George, pr. paroh Vasile Hotico din Dragomirești- Maramureș, pr. Ioan Iulian Hotico, vicarul parohial împreună cu diaconul Felician Vladu din parohia Wiener Neustadt.

Înainte de începerea serviciului religios, părintele Vasile Luțai, printr-un scurt discurs comemorativ, a evocat perioada de 300 de ani de la unirea religioasă a românilor din Transilvania cu Roma, timp în care, românii care au aderat la unire nu și-au pierdut identitatea, ci dimpotrivă, au reușit să își îmbogățească patrimoniul lor cultural. De asemenea, părintele Luțai a reamintit distinșilor oaspeți și întregii comunității curajul celor doisprezece Episcopi greco-catolici care, în timpul prigoanei comuniste, nu și-au abandonat nici unul dintre ei crezul, după cum mărturisea Cardinalul Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră!” Celebrarea Sfintei Liturghii a fost animată și de micul cor al parohiei, susținut de doi artiști ai Operei din Viena, soprana Simina Ivan și basul Liviu Burz, prezenți ca întotdeauna la fiecare sărbătoare majoră a parohiei. Cuvintele care ar caracteriza cel mai bine această celebrare religioasă ar fi armonia și bucuria; între preoții din altar și cor, între credincioși și binecuvântările în limba română rostite de către Excelența sa, Nunțiul Papal.

Nunțiu, în predica sa, a menționat importanța familiei, față de asociații, unde fiecare intră și iese când vrea; rolul major al bunicilor în educația copiilor; ne-a reamintit să fim „convinși și curajoși” în viață și „să nu ne fie rușine că suntem creștini și catolici, nici la locul de muncă și nici în familie”. „Cine rămâne în Cristos rămâne în Biserică”, a mai spus Excelența Sa, amintindu-ne cuvintele Papei Benedict al XVI-lea, cel care în duminica Paștelui a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani: Cine crede nu este singur! Înainte de binecuvântarea finală, Arhiepiscopul Peter Stephan Zurbrigenn l-a surprins plăcut pe părintele Vasile Luțai, înmânându-i cu aceasta ocazie o medalie jubiliară de argint „Papa Benedict al XVI-lea”, menționând printre altele că medalii de aur în Biserica Catolică doar Papii primesc!

Excelența sa s-a arătat foarte încântat de numărul mare de copii prezenți la Sfânta Liturghie. Ne-a reamintit încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de importantă este educația în viața copiilor pentru că ei reprezintă viitorul! De altfel, în fotografia de grup de la sfârșitul Liturghiei, Nunțiul Papal și-a manifestat dorința și bucuria să fie înconjurat de copiii prezenți la această sărbătoare. Un asemenea eveniment jubiliar nu se putea încheia fără o agapă fraternă, care a avut loc la casa parohială, unde enoriașii parohiei au putut să îl salute pe Excelența sa Nunțiul Apostolic, iar alții au dorit să fie fotografiați alături de el. Nu putem încheia fără să îl felicităm pe părintele paroh Vasile Luțai cu ocazia acestui jubileu, să îi dorim în continuare o viață plină de bucurii și împliniri alături de familie și de enoriași, atât în plan profesional cât și plan spiritual!

corespondență din Viena
Sorin Farcaș

imagine

imagine

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia